Data publicării:

Cel mai mare bloc din București cu bulină roșie are 523 de apartamente și 900 de locatari. ”Nu trebuie să aștepte cutremurul, se prăbușește singur, bucată cu bucată”

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Freepik *imagine cu rol ilustrativ
Freepik *imagine cu rol ilustrativ

Iată poveştile cutremurătoare ale unor bucureşteni dintr-un bloc "cutremurat" de nenumărate ori, obişnuiţi deja, de ani de zile, cu răbufnirile de sub pământ.

Un amplu reportaj apărut în jurnalul.rol a ajuns în atenţia românilor după ce au fost publicate multe mărturii ale "scutureilor", locatarii din cel mai mare bloc cu bulină roşie din Bucureşti. Articolul debutează pe un fond de "calm şi bine", precum o poveste lungă cu multe personaje care, citită până la capăt, are să spună ceva. Cel care semnează textul pare să se fi inspirat din... "În mijlocul unei păduri, într-o căsuţă mică, trăia odată..."

​​​​​​​Ei bine, potrivit relatărilor din publicaţia amintită preluate şi de Comisarul, "în mijloc de București există o categorie aparte de oameni: „scutureii”. Așa își zic de ceva vreme câțiva dintre cei care locuiesc în cel mai mare bloc cu grad maxim de risc seismic. În cele 523 de apartamente trăiesc mai bine de 900 de oameni care sunt obișnuiți cu cutremurul în fiecare zi: dacă nu cade o bucată de fațadă, pică vreo cărămida. Cică așa se scutură imobilul".

Blocul de la nr. 6

Cel mai mare bloc cu bulină roșie din București are 523 de apartamente și 900 de locatari. Pe strada Gării de Nord, la numărul 6, e o vorbă: blocul ăsta nu trebuie să aștepte cutremurul ca să cadă. El se prăbușește singur, bucată cu bucată. Primăria Municipiului București a intervenit în problemă: „În funcție de prioritățile stabilite deja (...) vă vom anunța cu celeritate despre acțiunile noastre”.

"Comisarul" notează: "Lung cât vreo două terenuri de fotbal, imobilul a fost ridicat în 1956. Are nouă etaje și, în spate, i-au fost lipite corpuri anexe. Adică au mai fost ridicate alte cinci scări de bloc, lipite de „centru”. Înainte-vreme, blocul era o bijuterie din punct de vedere al arhitecturii. Acum este o paragină pe lângă care îți e frică să mergi. „Am 63 de ani, am prins cutremurul din 77 în blocul ăsta. Nu avea, domnule, probleme. L-au construit, cică, pentru americani. Dumnezeu știe ce e pe dedesubt. Că sunt adevărate buncăre. Acum, săracul, n-ar mai rezista”, povestește un alt locatar. Dă să zică despre problemele zilnice ale construcției, dar nu apucă. Se aude pocnet de piatră pe tablă. În spatele blocului, pe un SUV e presărat pietriș de fațadă. Plus pietricele și bucăți de beton. Au lăsat urme pe vopsea și plafon. „Hă! A coafat-o și p-asta!”, râde unul de la o firmă de curierat. Nu e săptămână să vină în zonă și să nu vadă mașină lovită de bucățile de bloc care se prăbușesc.

"Găuri mari, cât să încapă un pachet de ţigări..."

"Blocul-pericol arată de parcă ar fi lovit în fiecare zi de zgâlțâiala pământului. Partea din spate e un fel de păienjeniș de crăpături. Unele rup construcția de la subsol și până acolo unde se vede lipsă de tencuială, la ultimul etaj. Găuri mari, cât să încapă un pachet de țigări se unesc pe orizontală, mai ales între parter și etajul unu" aşa este descris în articolul amintit.

„Blocul e făcut cu schepsis” - spune un domn înalt, care zice că locuiește la parter. Și el a lucrat în Armată, e obișnuit cu riscul: „Nu mă stresează cutremurul cât mă stresează ăștia de la Primărie. E o zicală – morții cu morții, viii cu hârtiile. Așa și aici. Nu mai țin minte de câte ori m-am dus la oamenii lui Nicușor ăsta și nu se face nimic. A trebuit să-mi izolez casa, că muream de frig și nu mai voiam să fiu udat. Vezi matale, parterul - eu stau la parter - e mai afundat. Asta-i din construcție. Vine unul, scoate puța să se pișe pe zid – că aici e Harlem, dom’le – se pișă la mine în casă. N-am obținut aprobarea ălora de la Primărie. Eu știu când se va rezolva: când blocul ăsta o să omoare pe cineva. Și nu trebuie să așteptăm cutremurul pentru asta” mai spune un altul.

Cum a fentat scara 1 încadrarea la "risc seismic"

La parterul înalt al blocului de pe strada Gării de Nord numărul 6 puține magazine mai sunt deschise. Nu au dat faliment, i-a lovit legea care zice că nu poți desfășura activități comerciale în imobile cu „bulină roșie”. Interesant, mai există, totuși, câteva firme care sunt deschise: un fast food, o casă de pariuri și unul care face și vinde fotografii pentru cruci. „Au dat în judecată și au câștigat. Cel puțin ăla cu casa de pariuri a dat 18.000 de euro și a chemat o firmă privată să expertizeze scara unu, acolo unde are sediul. Așa a trecut scara 1 din categoria unu de risc seismic în categoria a doua”. Doamna Camelia este administratorul blocului-pericol, știe toată beleaua: acum blocul e împărțit pe categorii seismice. Corpul principal - cu excepția scării întâi – este prins în grad maxim de risc, cele cinci scări-anexă atașate sunt „în risc trei”.

În publicaţia citată se mai arată că în 2018 se ajunsese la o rezolvare a situației, potrivit spuselor unui locatar: ar fi trebuit să înceapă lucrările de consolidare. Se știa ce urmează - „se gândeau la tehnica aia nouă, prin injectare, cică e o metodă modernă, plus că reparau apartamentele și făceau și reabilitarea termică” - dar singura problemă era că nu toți locatarii erau de acord cu lucrările. Pe atunci erau mulți bătrâni, unii nu aveau cum să contribuie financiar, așa cum cerea legea. „Îmi ziceau că nu sunt interesați, că vor să moară în casa lor. Nu conta de ce”, își amintește administratorul. Pe urmă a apărut o nouă lege privind consolidarea, iar blocul de pe strada Gării de Nord a ajuns de unde a plecat: la etapa stabilirii gradului seismic. Prin martie anul trecut, deși au fost făcute sesizări și adrese către Primăria Capitalei, situația era ca în 2001, atunci când blocul-pericol căpăta „bulina roșie”.

Unul dintre cei care au prins aici cutremurul din 1977 își aduce aminte: „Ce m-a mai mișcat atunci. Ce stres! Dar acum e și mai periculos. În fiecare zi poate să-ți cadă orice cărămidă în cap. Și mai rău e că se vând apartamentele pe nimic”.

În urmă cu o săptămână, primarul Nicușor Dan afirma, într-o conferință de presă, că în Capitală sunt sute de imobile pentru care s-a făcut expertizarea seismică, iar două blocuri mari vor intra în procesul de consolidare. Edilul crede că lucrurile se mișcă greu din pricina... locatarilor care nu sunt de acord la unison ca imobilele lor să intre în programul de reabilitare. Pe strada Gării de Nord, la numărul 6, realitatea e alta: „până să cadă la cutremur, hardughia asta o să omoare pe cineva. După ce vreunuia o să i se crape capul de cărămidă sau beton căzut, abia atunci or să înceapă lucrările”, după spusele oamenilor.

Vezi galeria foto AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel