Centre de debarcare a migranţilor. Decizia Marocului
Marocul nu este dispus să găzduiască centre de debarcare a migranţilor.
Marocul nu este pregătit să pună la dispoziţie vreo parte a teritoriului său pentru a găzdui centre de debarcare a migranţilor pe perioada evaluării cererilor de azil ale acestora în Europa, a declarat ministrul de externe marocan, Nasser Bourita, într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt, transmite miercuri dpa.
Marocul în general este împotriva tuturor tipurilor de centre. Aceasta este o componentă esenţială a politicii noastre privind migraţia şi o poziţie suverană la nivel naţional'', a afirmat şeful diplomaţiei marocane. Anterior în cursul acestui an, cancelarul german Angela Merkel a reuşit să evite destrămarea 'marii coaliţii' guvernamentale de la Berlin după ce a ajuns la un acord cu partenerii din Uniunea Europeană cu privire la preluarea migranţilor respinşi de Germania, dar şi la găzduirea solicitanţilor de azil în timpul procesării cererilor lor. Marocul a fost una dintre ţările avute în vedere de Uniunea Europeană pentru a găzdui astfel de centre de debarcare a migranţilor.
Totuşi, Nasser Bourita a precizat că asemenea centre sunt contraproductive. Este prea uşor să spui că aceasta este o şansă pentru Maroc, a adăugat oficialul marocan. La finalul lunii iulie, Comisia Europeană s-a oferit să ajute statele membre să accepte preluarea migranţilor salvaţi pe mare, prin furnizarea de echipe de experţi şi fonduri de la bugetul Uniunii Europene. Pentru a îmbunătăţi gestionarea ordonată şi eficientă a persoanelor debarcate în Uniunea Europeană, liderii statelor membre au solicitat, la summitul din luna iunie, crearea unor 'centre controlate' în UE.
Vezi și: Mașini diesel, interzise. Ajutor primit de la guvernul german
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News