Data publicării:
Mărire pensii. Ciucă: Încă nu putem discuta despre asta
Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că măsura de creștere a pensiilor nu poate fi luată în discuție momentan.
„În acest an putem să discutăm despre orice măsurăî după ce avem o analiză la finele primului semestru. Până atunci nu putem să discutăm despre așa ceva.”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.
În urmă cu două săptămâni, șeful guvernului anunța că procentul de 9,4% din PIB trecut în PNRR pentru pensii „nu ar fi suficient”.
Tot el a transmis atunci că această constatare a fost realizată de întreg guvernul, la o ședință la care participase și Klaus Iohannis, la începutul acestui an.
„La discuția pe care am avut-o împreună cu domnul președinte cu fiecare ministru în parte s-au discutat mai multe subiecte. A fost și acesta și atunci am fost la fel de clari în ceea ce privește posibilitatea de renegociere. Este adevărat, domnul ministru (ministrul Muncii) a prezentat și atunci și de altfel a discutat și cu mine că acest procent de 9,4 nu ar fi suficient, suntem cu toții de acord cu el, dar am stabilit să se demareze procesul de reformă a pensiilor în general”, a declarat premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News