Data actualizării:
Data publicării:

”Nu mai fiți disperați, trolli și trompete obosite”. Ministrul care a răbufnit, acuzații despre ce ar urma pentru pensionari

Autor: Irina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
foto pixabay
foto pixabay

”Prietenia” PSD - PNL nu mai există și acum ies la suprafață toate nemulțumirile care au mocnit în guvernul de coaliție. Se scot toate armele? 

Ministrul Adrian Câciu a revenit la postările care l-au consacrat ca economist. Astăzi, ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu face acuzații grave chiar la adresa partenerilor de coaliție. Deși din vârful PSD, declarativ cel puțin, se dorește o continuare a coaliției cu PNL după alegerile parlamentare, ministrul social-democrat afirmă că liberalii au o viziune economică tip ”Cîțu”, care ar arunca românii în sărăcie. 

”PNL ÎNGHEAȚĂ PENSIILE!!! Pentru următorii patru ani! Nici un cuvânt despre pensionari, despre evoluția pensiei medii, a celei minime, despre veniturile a peste 4,6 milioane persoane. Șocant, dar mă așteptam! Credeți că e doar atât? NU! Nu îi interesează oamenii! O cvasi-stagnare a puterii de cumpărare pentru peste 5,7 milioane angajaților români în 2025. PNL dă angajaților romani fix 60 DE BANI/ZI în 2025. Atât s-a putut! Restul, PNL îl dă pe sticle de vin. Onoare! Programul PNL pentru anul următor îl declar "SĂRĂCIE PENTRU VOI, BUNĂSTARE PENTRU EI". (PNL ne anunță că, în 2025, câștigul salarial mediu va ajunge la 8.647 lei. Sună bine? La prima vedere, poate. Dar, să aruncăm o privire mai atentă la cifre: PNL promite o creștere de doar 204 lei pe an. Ceea ce înseamnă, de fapt, o creștere de *17 lei pe lună* – aproximativ *60 de bani pe zi). Nu este prima dată când PNL aplică astfel de măsuri – s-a mai întâmplat în 2021, sub guvernarea Cîțu, când românii au simțit pe propria piele o scădere a puterii de cumpărare” acuză Adrian Câciu, ministru în Guvernul de coaliție, deci PSD - PNL, condus de Marcel Ciolacu. 

”Mai puneți mâna pe carte în materie de economie”

În continuare, Adrian Câciu le-a răspuns celor pe care-i numește trolli eșuați, afirmând că dacă nu era Guvernul Ciolacu și el ministru la Fondurile Europene, ”România pierdea 6 miliarde euro din exercițiul 2014-2020, unde ați lăsat datorii de 2 miliarde euro la autoritățile locale (inclusiv la primarii voștri, de aia nici nu trag cu voi)”. Mai mult, acuză că România era în pragul falimentului în toamna lui 2021. ”Pe final, încercați să fiți civilizați și să nu fiți doar trolli și trompete obosite și mai puneți mâna pe carte în materie de economie! Românii știu cine le-a făcut bine în acești 3 ani de când PSD e la guvernare. Și se vede la vot! Nu mai fiți disperați!”. 

Amintim că-n ultimele zile, odată cu startul campaniei electorale, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, până de curând prieteni, și-au adresat vorbe și acuzații grele, în confruntarea pentru Cotroceni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel