Declaraţiile vin în contextul discuţiilor prelungite despre posibila carantinare a municipiului Bucureşti, după ce acesta a trecut de rata de 6 cazuri de COVID-19 la 1000 de locuitori.
"La nivel personal, am spus mereu că nu cred că ar trebui să mai carantinăm România, pentru că România nu îşi mai poate permite un lockdown economic. La nivel politic, discuţiile sunt foarte specifice şi foarte tehnice. Nefiind implicat direct în ele, îmi este greu să spun, politic, dacă unul are dreptate sau celălalt. Dar mă uit spre premierul Cîţu şi văd poziţia lui fermă cu privire la închiderea Capitalei, că nu trebuie să o facem, că cifra de 6 la mie este un indicator, dar nu este singurul la care trebuie să ne uităm şi că mai sunt şi alţi indicatori de care trebuie să ţinem cont. Din acest punct de vedere, lucrurile mi se par foarte clare. Premierul Florin Cîţu a spus că nu recomandă închiderea Capitalei şi PNL nu recomandă în acest moment închiderea Capitalei.
Mai degrabă, dacă ar fi să recomandăm ceva, am recomanda respectarea regulilor de prevenţie, adică lucrurile simple care ne-ar ajuta să coborâm numărul de infectări. Trebuie să fim atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru, să avem un COD ROŞU de responsabilitate", a spus Mario De Mezzo la România TV.
Prezentatoarea Lili Ruse a intervenit şi i-a spus acestuia că "trebuie să mă lăsaţi să o notez undeva, că e prea bună. Pe cuvântul meu, îmi iau motto la emisiune, COD ROŞU de responsablitate. Dacă îmi puteţi ceda drepturile de autor, aş fi încântată".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele