Marian Vanghelie, victorie cu ANI. Ce se întâmplă cu 180.000 de euro
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Marian Vanghelie
Marian Vanghelie
Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) privind confiscarea sumei de 180.000 de euro din averea fostului primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

'Admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind confiscarea diferenţei constatate între averea dobândită şi veniturile realizate de către pârâtul Vanghelie Marian Daniel, în cuantum de 787.246 lei, şi respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil. Respinge cererea, ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal', se arată în decizia Curţii de Apel.

De menţionat că au trecut şapte ani de la momentul în care ANI a sesizat instanţa în acest caz şi până când judecătorii au luat o primă decizie. Astfel, în aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat existenţa unei diferenţe semnificative, în cuantum de 787.246 lei (aproximativ 180.300 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de Marian Vanghelie, la acea vreme primarul Sectorului 5. ANI susţinea atunci că, în urma evaluărilor efectuate, s-a constatat o diferenţă de 787.246 lei între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia, în perioada 2008 - 2011, de către Marian Vanghelie.

Conform Agenţiei Naţionale de Integritate, Vanghelie a realizat venituri salariale în cuantum de 253.199 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 1.040.445 lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 787.246 lei. În prezent, Marian Vanghelie este judecat într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani. Mita calculată de procurorii DNA în acest dosar se ridică la 30 milioane euro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel