Marele premiu la Loto 6/49 de Paşti depăşeşte 9,2 milioane euro
Loteria Română a anunţat că la următoarea tragere pentru jocul Loto 6/49, ce va avea loc duminică, 24 aprilie, la categoria I a acestui joc se înregistrează un report în valoare de 37.729.735 lei (peste 9,2 milioane euro).
Totodată, joi, 21 aprilie, nu vor avea loc trageri Loto 6/49 şi nici Noroc, ci doar noi trageri Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.
"Duminică, 24 aprilie, în prima zi de Paşti, Loteria Română organizează tragerile speciale Loto 6/49 ale Sărbătorilor de Paşti. Mai exact, la jocul Loto 6/49 vor avea loc două trageri: o tragere 'principală' şi una 'suplimentară'". Astfel, cu acelaşi bilet, jucătorii la Loto 6/49 vor participa la ambele trageri de Paşti. Pentru cea de-a doua tragere, Loteria Română va suplimenta fondul de câştiguri al categoriei I cu suma de 500.000 de lei", se arată într-un comunicat al companiei.
În cazul în care, la tragerea "principală" Loto 6/49 se înregistrează report la categoria I, suma respectivă se va reporta pentru tragerea "suplimentară", spun reprezentanţii Loteriei Române.
Jucătorii pot participa la tragerile speciale Loto 6/49 ale Sărbătorilor de Paşti până duminică, 24 aprilie, până la orele 15:45 - 16:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News