Șerban Ionescu a murit miercuri seara în jurul orei 23:30, a declarat pentru Mediafax directorul unității medicale, Radu Macovei. Actorul era internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în secţia de Terapie Intensivă, starea lui fiind gravă.
Şerban Ionescu a mai fost internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din 18 septembrie până în 2 octombrie, pentru a fi supus unei proceduri chirurgicale necesare în vederea asigurării unei alimentaţii complete.
,,Această procedură era necesară şi continuă protocolul de monitorizare în cadrul suferinţei neurologice"declara atunci conducerea Spitalului Elias. Actorul suferea de scleroză laterală amiotrofică, după ce în urmă cu un an a fost diagnosticat greșit cu borelioză, o boală gravă provocată de înţepătura de căpuşă.
Scleroza laterală amiotrofică constă într-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase din creier şi măduva spinării, numite neuroni motori, ce controlează muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Scleroza laterală amiotrofică este o boală progresivă, invalidantă şi fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale ale corpului devin treptat din ce în ce mai dificile şi pot provoca diferite alte boli şi complicaţii.Maladia poate debuta la orice vârsta, însă este mai frecventă la vârsta a doua şi a treia. Cauzele sclerozei laterale amiotrofice sunt necunoscute, dar se ştie că aproximativ 5-10% din pacienţi prezintă o formă moştenită a bolii.
Șerban Ionescu a vorbit deseori despre moarte. El mărturisea într-unul din ultimele sale interviuri că îi este frică de moarte și că se gândește frecvent că momentul în care nu va mai fi este aproape. ”Moartea e un accident pe care îl așteptăm din prima zi de când ne naștem”, spunea actorul.
Acesta absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa lui Amza Pelea şi la terminarea facultăţii a fost repartizat la Teatrul din Petroşani, unde a interpretat numeroase roluri precum: "Locţiitorul" de Horia Lovinescu, „Pluta Meduzei” de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu, „În căutarea sensului pierdut” de Ion Băieşu, regia Florin Fătulescu. În ultimii ani a jucat în spectacolele: "Dineu cu proşti", "Eduard al III-lea", "Livada de vişini" şi "Molto, gran' impressione", pe scena TNB.
Marele actor Șerban Ionescu s-a stins din viață la 62 de ani, dar a lăsat în urmă o impresionantă carieră în teatru și cinematografie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face