Marcel Vela, mesaj pentru vârstnici. De ce s-au luat măsurile de restricţie
Ministrul de interne Marcel Vela le-a explicat vârstnicilor din România de ce a fost nevoie de măsuri dure de restricţie, inclusiv de Paşti.
"În luna februarie, noi eram la același nivel cu Spania. Acum, în Spania sunt mii de decese, iar în România sunt sub 300 de decese. Majoritatea cetățenilor care au decedat au mai avut și alte boli. În alte state, care au avut la început măsuri aplicate, ca și noi, sunt la mii de decese. Asta înseamnă că măsurile luate de noi pentru a proteja populația au fost bune. Ce se măsoară în realitatea cotidiană, în afara zidurilor, este necazul, drama, decesul. Că stăm în case, izolați, că ne îmbolnăvim și ne vindecăm, aceste lucruri sunt mai ușor de suportat. Orice deces este pentru noi o dramă, ca oameni, ca națiune. Dar, dacă ne comparăm cu alte state în care sunt mii de decese, cred că noi am gestionat bine", a afirmat Marcel Vela la Antena 3.
Mesaj pentru vârstnici
"Ca să răspund și personelor de vârsta a 3-a, care sunt nemulțumite, vreau să le prezint public scuze pentru că sunt supărați că stau acasă. Dar le spun că am luat această decizie, împreună cu colegii, nu de drag sau că am vrut noi să fim mai categorici. Am luat aceste decizii la recomandarea specialiștilor, epidemiologi, infecționiști, medici, profesioniști, care ne-au explicat că sunt cea mai vulnerabilă categorie de vârstă. Îi rog să înțeleagă că măsura pe care am luat-o, să stea mai mult la domiciliu, am luat-o pentru că îi iubim și vrem să ne bucurăm mai mult unii de alții", a mai spus ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News