Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Națională a României: Istoria și Marea Unire din 1918 au confirmat puterea unității noastre
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României.

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj, vineri, 1 Decembrie 2023, cu ocazia Zilei Naționale a României.

„Este Ziua Națională a României, sărbătoarea tuturor românilor, o zi în care m-aș bucura să retrăim spiritul unității care i-a înflăcărat pe înaintașii noștri de acum 105 ani, înfăptuitorii Marii Uniri.

Prezentul ne provoacă să facem față unor situații pe care cu greu le-am fi anticipat cu doar câțiva ani înainte și care pun o lume întreagă la încercare, iar România nu este nici ea ocolită. Istoria și Marea Unire din 1918 au confirmat puterea unității noastre și, iată, avem prilejul, cu fiecare nouă provocare a prezentului, să demonstrăm că împreună, noi românii, avem puterea de a ne atinge marile obiective. Acest lucru implică eforturi din partea tuturor și, mai ales, o înțelegere a preocupărilor fiecărui român.

Consider că mesajul de unitate al acestei zile ar trebui să fie prezent în orice acțiune a noastră, indiferent dacă ne referim la cetățeni, societate civilă, mediul de afaceri, reprezentanți ai statului sau la clasa politică.

Când ceva tinde să ne dezbine, să ne amintim că suntem toți români și că avem un drum comun de parcurs ca națiune, de care depind prezentul și viitorul întregii societăți și al fiecărui cetățean. O Românie puternică, orientată spre dezvoltare, care să se reflecte în plan economic, dar mai ales în viața de zi cu zi a românilor, este un obiectiv firesc, capabil să ne unească. 

La mulți ani, tuturor românilor!

La mulți ani, România!“, a transmis Marcel Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel