”Negocierea, singura șansă a păcii”. Marcel Ciolacu, despre schimbarea lui Vasile Dîncu: ”Nu putem cădea în ridicol”
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres
Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, și-a expus opinia față de o posibilă schimbare din funcție a ministrului Apărării, Vasile Dîncu. 

”Eu vreau să ştiu foarte clar, dacă se doreşte schimbarea domnului Dîncu, vreau să ştiu foarte clar care sunt argumentele. (...) Eu am spus foarte clar: cînd eşti ministrul Apărării, într-o perioadă cu un război la graniţă, comunicarea trebuie să fie într-un fel coordonată cu prim ministrul (...) Dacă se cere schimbarea lui Vasile Dîncu, ministrul Apărării, pentru că a spus că un război se închide cu o negociere, credeţi-mă că nu pot să fiu de acord (cu schimbarea - n.red.). Eu ce am vorbit cu domnul Dîncu: 'domnul ministru, vreau să ştiu la ce anume v-aţi referit'. M-am lămurit. 'Domnule, nu m-am referit niciodată că Ucraina trebuie să cedeze din teritorii ca să închidă un război'. Ceea ce e un lucru corect. Orice conflict pe lumea asta se închide cu o negociere, indiferent dacă câştigi sau pierzi", a afirmat Marcel Ciolacu, la România TV, citată de Agerpres.

”Nu putem cădea în ridicol”


Potrivit liderului PSD, nu se poate cădea în ”ridicol” să schimbi un ministru pentru o astfel de declaraţie.

”Nu putem cădea nici în ridicol, să schimbăm miniştri pentru că au declarat că un război se închide cu o negociere. (...) Atributul schimbării unui ministru e al prim ministrului, dacă sunt elemente nedate publicităţii sau neştiute de către cineva... În ceea ce-l priveşte pe domnul Dîncu, sunt ferm convins că domnul prim ministru mă va informa şi vom vedea în momentul acela”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD a afirmat anterior, luni, într-o declaraţie la Parlament, că va discuta cu premierul Nicolae Ciucă despre situaţia ministrului Apărării.

Discuție Ciucă - Dîncu, la Palatul Victoria


Prim-ministrul Nicolae Ciucă a discutat, luni, cu ministrul Apărării, Vasile Dîncu la Palatul Victoria, una dintre temele abordate fiind "calibrarea comunicării publice" la nivelul MApN în context guvernamental, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Săptămâna trecută, prim-ministrul - aflat într-o vizită în judeţul Argeş - a declarat că îl aşteaptă pe ministrul Apărării, Vasile Dîncu, să revină în ţară de la reuniunea ministerială a NATO pentru a avea "o discuţie foarte deschisă" despre opinia acestuia cu privire la războiul din Ucraina. "Îl aştept pe domnul ministru să revină în ţară de la ministeriala NATO. Trebuie să avem o discuţie cât se poate de deschisă faţă de opinia dumnealui. Nu este opinia Guvernului şi atunci va trebui să tranşăm foarte clar acest aspect", a declarat Nicolae Ciucă, într-o conferinţă de presă.

Dîncu a spus că negocierea este singura șansă a păcii


Vasile Dîncu a declarat pe 8 octombrie că negocierea reprezintă singura şansă pentru ca Rusia să facă pace cu Ucraina.

"Războiul va mai continua, (...) singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă. (...) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură, Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume (...) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică", a declarat Dîncu, la postul Prima TV. 

Citește și:

Ciucă s-a întâlnit cu Dîncu. Ciolacu: Premierul e îndreptățit să ceară schimbarea unui ministru. Nu sunt supărat

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a discutat, luni, cu ministrul Apărării, Vasile Dîncu, la Palatul Victoria, una dintre temele abordate fiind „calibrarea comunicării publice” la nivelul MApN în context guvernamental, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Totodată, acesta a precizat că un alt subiect discutat a vizat reuniunea miniştrilor apărării din cadrul NATO de la Bruxelles.

Luni după-amiază, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a comentat întâlnirea dintre Vasile Dîncu și Nicolae Ciucă. „Discuția a fost între domnul prim-ministru și ministrul Apărării. Am văzut și eu comunicatul Guvernului. Este corect. Totuși, ministrul Apărării trebuie să fie în linia mesajelor României și ale aliaților noștri din NATO și UE. O să am o discuție, azi, cu domnul prim-ministru. O astfel de decizie (n.r. legată de remaniere) se ia în cadrul coaliției, cum e corect, la propunerea premierului”, a spus Marcel Ciolacu.

„Cel îndreptățit să facă remanieri într-un guvern este premierul. (...) Nu sunt supărat pe nimeni. Eu sunt unul dintre cei care l-au propus pe Vasile Dîncu să fie ministru al Apărării”, a zis, la Antena 3, Marcel Ciolacu. „Premierul este cel îndreptățit să ceară schimbarea unui ministru. Acest lucru se face în cadrul coaliției. Era normal ca premierul să aibă o discuție cu ministrul Apărării și după este normal să am eu o discuție cu premierul. Dacă dorește o înlocuire a unui ministru propus de PSD, acest lucru se discută în coaliție. Este cât se poate de normal acest lucru”, a zis președintele PSD.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel