Marcel Ciolacu a fost pe Muntele Athos. Ce i-a transmis starețul Mănăstirii Vatoped - FOTO
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a mers pe Muntele Athos unde a fost întâmpinat de călugări.
Premierul Marcel Ciolacu și-a sărbătorit onomastica pe Muntele Athos. Şeful Executivului a preferat să petreacă zilele de Bobotează şi Sfântul Ion în Grecia, alături de călugări.
Astăzi este ziua de nume a premierului (Ion) Marcel Ciolacu. Şeful Executivului și-a dorit să petreacă zilele de Bobotează și Sfântul Ion pe Muntele Athos, unde a fost întâmpinat de călugări.
Captură de ecran / Foto: Video orthodoxianewsagency
Premierul a mai fost și în trecut pe Muntele Athos, în perioada în care ocupa funcția de președinte al Camerei Deputaților.
Însoțit de alți lideri PSD și de viceprim-ministrul Marian Neacşu
De această dată, Ciolacu este însoţit de Marian Neacşu şi de alţi lideri PSD.
Marcel Ciolacu a transmis și un mesaj de pe Muntele Athos, unde se află de două zile.
Captură de ecran / Foto: Video orthodoxianewsagency
Astfel, premierul a spus că își dorește ca Rusia să înceteze atacurile asupra Ucrainei.
Astăzi, cele două țări sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi, iar Ciolacu a transmis că își dorește să fie pace între cele două state și nu numai.
Mănăstirea Vatoped, Palatul Maicii Domnului
”Excelența Voastră, domnule prim-ministru, împreună cu onorabilul dumneavoastră anturaj, vă urăm bun venit la Mănăstirea Vatoped, la această Mănăstire care este Palatul Maicii Domnului.
Captură de ecran / Foto: Video orthodoxianewsagency
Nu este prima dată când veniți aici. Ați venit mai întâi în calitate de președinte al Parlamentului României și acum în cea mai înaltă funcție de prim-ministru al țării”, a spus starețul Sfintei Mănăstiri Vatoped, Arhimandritul Efrem, care l-a întâmpinat pe Ciolacu, potrivit Ortodoxagency, citat de Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News