Maratonul Vaccinării. Cătălina Poiană: Beneficiu extraordinar pentru persoanele care au ales să se vaccineze aici
Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB), a fost întrebată dacă au existat incidente la Maratonul Vaccinării.
”Nu au fost incidente. Au fost doar ușoare atacuri de panică, anxietăți care sunt inerente. În momentul în care lucrurile se explică, în momentul în care persoana care vine să se vaccineze este întrebată de problemele de sănătate, de antecedente, de orice lucru care ar putea să îi ofere o nesiguranță sau o neliniște, totul devine normal, iar acest lucru este un beneficiu extraordinar pentru persoanele care au ales să se vaccineze aici”, a spus Cătălina Poiană care a precizat că la Maratonul Vaccinării au venit foarte mulți rezidenți și studenți gata să le explice oamenilor orice nelămurire au.
DC News a discutat cu persoanele implicate în acest efort logistic uriaș care urmărește imunizarea a mii de persoane.
Vă invităm să urmăriți un interviu despre Maratonul Vaccinării în care ne vorbesc despre această acțiune atât Viorel Jinga, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, cât și Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB), dar și studenți implicați în eveniment.
Iată interviul:
Un număr de 9.741 persoane s-au vaccinat până la ora 16,45 în cadrul Maratonului Vaccinării Bucureşti, ediţia a doua, organizat de UMF Carol Davila în centrele de la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională.
Potrivit Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", 8.935 persoane s-au vaccinat cu Pfizer - BIONTech, dintre aceştia 745 primind prima doză.
Vaccinul Johnson & Johnson a fost administrat unui număr de 806 persoane.
Pe centre, situaţia este următoarea:
** Sala Palatului:
* Pfizer - BIONTech - 5.470 persoane
* Johnson&Johnson - 544 persoane
** Biblioteca Naţională:
*Pfizer - BIONTech - 3.465 persoane
*Johnson&Johnson - 262 persoane.
Preşedintele Comitetului naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că România are, probabil, la momentul actual, o imunitate colectivă care provine atât din vaccinare, cât şi din boală.
"În momentul acesta la nivel naţional probabil că avem o imunitate colectivă, o imunitate de grup, obţinută atât prin vaccinare cât şi prin boala naturală, care este pe o plajă undeva de la 30-35% chiar până la 50%. Asta explică de ce în acest moment România se află într-un scenariu verde, într-o situaţie favorabilă, cu o rată de incidenţă cumulată în media cazurilor de sub 0,5 la nivel naţional. Este cea mai bună evoluţie de până acum", a declarat, sâmbătă, Gheorghiţă, într-o conferinţă, cu ocazia Maratonului Vaccinării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News