Data publicării:
MANIPULARE GROSOLANĂ cu PSD și ALDE în cazul vloggeriței Bianca Adam (Tequila) / VIDEO
S-a rostogolit o mare manipulare legată de PSD și ALDE în cazul vloggeriței Bianca Adam (Tequila).
Pentru că nu de puține ori, PSD sau ALDE au ieșit tapi ispășitori, așa s-a întâmplat și acum. În presă, fără o minimă verificare, jurnaliștii s-au grăbit să scrie că Romeo Rasdan, consilier local în Chiajna, fost membru al PSD şi apoi al ALDE, a bătut-o pe Bianca Adam. Toată lumea a preluat informația și, în mintea colectivă, a rămas ideea că: ”al naibii PSD-ist... a bătut-o pe biata fată!”
Doar că... nu Romeo Rasdan a lovit-o pe vloggeriță. Acesta a fost implicat într-un episod de agresiune mai demult, dar nu și-n cazul fetei. În urmă cu vreo trei ani, Romeo Rasdan a bătut doi tineri chiriași pe care i-a dat și afară din apartament. Tinerii au filmat momentul în care omul de afaceri a devenit agresiv şi a le-a cerut să părăsească apartamentul său. Când ei şi-au cerut înapoi banii acordaţi drept garanţie, Rasdan s-a înfuriat şi a lovit puternic cu piciorul telefonul tânărului care filma incidentul.
Bianca Adam a spus că Romeo Rasdan nu este agresorul ei
”Agresorul nu este Romeo Rasdan. Eu nu am declarat niciun nume. Nu am declarat niciodată că este vorba de vreun Romeo. Oamenii și presa au preluat acest nume din simple comentarii postate și speculații. Nu este niciun Romeo. Nu-l mai implicați!”, a lămurit Bianca Adam.
Deși foarte mulți jurnaliști au zis că agresorul ei este un fost politician de la PSD și ALDE, adică Romeo Rasdan, nu au mai revenit să spună că informația pe care au dat-o ca sigură este doar o speculație. De ce să strice adevărul un fake news cu multe vizualizări?!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News