Manele la premiile GOPO. Chilian, Temișan, Maticiuc, replici. ”Ce trebuie să știți”
Gala premiilor Gopo 2019 a oferit un moment controversat, criticat de unii artiști.
Marţi seară, în cadrul Galei Premiilor Gopo, a fost prezentat un moment în care trupa lui Dan Bursuc, Kana Jambe, a cântat manele. Înaintea momentului trupei, a fost proiectat un sketch în care a fost parodiat filmul „Bohemian Rhapsody". Prezența pe scenă a formației Kana Jambe a stârnit nemulțumiri, unele fiind exprimate pe rețelele de socializare. Organizatorii au precizat că şi-au dorit ca Gala din 2019 să reprezinte o pledoarie pentru diversitate, acceptare şi toleranţă.
Contactat de DCNews, artistul Florin Chilian a spus că nu a fost prezent în cadrul Galei. În acest context, s-a rezumat doar la a face următorul comentariu: „Când inviți pe cineva la masă, te gândești înainte ce i-ar plăcea invitatului. Asta înseamnă că părerea organizatorilor despre invitați este că sunt niște fini consumatori de manele. Cred că ei se așteptau ca invitaților să le placă foarte mult."
Aurelian Temișan: TOTAL RUȘINOȘ!
„Am trăit un moment ruşinos. Eram în faţa televizorului, dar tot ruşine am simţit. Să ai pe scena Teatrului Național din Bucureşti derularea premiilor GOPO, un festival de elită, în sală mari scenarişti, regizori, producători, oameni de televiziune, mari actori ai ţării şi să asculţi un burtos în maiou alb (căruia îi mai lipsea doar grătarul!), cântând manele... e TOTAL RUŞINOS!!! Această asociere a primei scene a ţării, TNB, cu Gala Premiilor prestigiosului Festival de renume internaţional, GOPO, şi actul de subcultura creat, îmi lasa un gust amar şi mă oripilează. Atât am avut de spus", a transmis Aurelian Temișan.
Codin Maticiuc: Ce trebuie sa știți
„Am fost aseară la Premiile Gopo care sunt oscarurile cinematografiei românești fără doar și poate. Merg în fiecare an de ceva vreme. Ce trebuie sa știți este ca acest eveniment este din ce în ce mai bine organizat de la an la an și ca nicăieri nu vezi atât de mulți oameni frumoși laolaltă. Strict despre partea cu manelele acum. Gopo și prezentatorul lor, Alex Bogdan, fac în fiecare an niște momente (filmate sau live pe scenă) care parodiază filme din anul respectiv. Anul ăsta, au făcut unul care parodia Bohemian Rhapsody. Un film despre lupta pentru faimă a unui cântăreț de manele care-l parodia direct pe Freddy Mercury care se continua cu un moment live in care niște maneliști cântau Bohemian Rhapsody și apoi o dădeau în ce știau mai bine. Funny. Dacă pot comenta ceva e că nu l-au luat pe Adrian sau unul mai cu voce. Dar, anyway, totul e subiectiv. Acum nu se vorbește decât despre asta. Atât. Despre faptul că Moromeții a luat premiul pentru cel mai bun film și pe cel de box office și asta cred ca nu s-a mai întâmplat vreodată? Nimic. Despre faptul ca Iulia Luminare a luat premiul la cea mai bună actriță într-un rol secundar? Nimic. Despre faptul că Dan Chisu a luat un premiu special pentru susținerea filmului independent? Nimic. Despre faptul ca Ivana Mladenovic a câștigat premiul de debut pentru Soldații, o poveste din Ferentari care e Dumnezeu? Nimic. (...) Haideți sa vorbim despre lucrurile care contează", a scris, miercuri, Codin Maticiuc pe contul său de Facebook.
Video
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News