
Oamenii de ştiinţă din Irlanda au decis să efectueze un studiu asupra efectului consumului de murături asupra organismului. Rezultatele pe care cercetătorii le-au observat sunt extrem de interesante. Consumul de alimente fermentate, în general, ajută la combaterea stresului, informează Rador.
Atunci când suntem stresaţi, ni se recomandă să facem mişcare, să petrecem timpul cu activităţile noastre preferate sau să învăţăm să medităm. Dar se dovedeşte că alimentele pe care le consumăm ne afectează şi starea de spirit şi pot fi folosite pentru a combate stresul. Conform celui mai recent studiu, consumul de alimente fermentate şi fibre zilnic, timp de doar patru săptămâni, a avut un impact pozitiv asupra nivelului de stres perceput. Aceasta este o dovadă suplimentară că dieta poate avea un efect important asupra sănătăţii noastre mintale. O dietă sănătoasă poate reduce riscul unor boli mintale comune. Cu toate acestea, mecanismele care stau la baza impactului dietei asupra sănătăţii mintale nu sunt încă pe deplin înţelese.
În cadrul studiului, unii dintre voluntari, pe lângă fructe şi legume, au consumat şi două sau trei porţii de alimente fermentate precum varză murată, chefir şi kombucha. Grupul de control a consumat numai alimente comune în dietă. Concluzia oamenilor de ştiinţă este că alimentele fermentate permit reducerea nivelului de stres. În acelaşi timp, calitatea somnului s-a îmbunătăţit la ambele grupuri, deşi a fost mai semnificativă la cei care au mâncat chefir şi varză murată.
Secretul murăturilor care nu se înmoaie
Pe lângă legumele pe care le doriți murate, este important să puneți și o rădăcină de hrean proaspăt, bețe de mărar uscat, buchețele de cimbru uscat, țelină, ceapă, usturoi, ardei iute, frunze de țelină, frunze de dafin, piper boabe și sare pentru murături. Cele mai importante sunt ardeiul iute și hreanul, care vor menține murăturile tari.
Un alt aspect esențial este ca, indiferent dacă le puneți în butoiaș sau în borcan, să nu umpleți recipientul până la refuz. Se lasă un lat de mână în cazul butoiului și 5 cm în cazul borcanului. De exemplu, într-un vas de 10 litri, vor intra circa 5 litri de apă. Pentru fiecare litru de apă se pune o lingură cu vârf de sare specială pentru murături. Legumele se spală foarte bine, se scurg și se pregătesc. Pe fundul butoiului se pune țelina, apoi se așază legumele astfel încât să încapă cât mai multe, iar condimentele și celelalte alimente menționate anterior se alternează pentru fiecare strat.
După ce ați aproximat de câți litri de apă veți avea nevoie pentru saramură, se pune apa într-o oală pe foc, cu tot atâtea linguri cu vârf de sare câți litri ați folosit, se adaugă piperul boabe și frunzele de dafin. După ce clocotește apa, se oprește focul și se amestecă. După ce s-a răcit, se toarnă peste murături, se pune capacul și se depozitează într-un loc răcoros. În timpul primei săptămâni, recipientul se agită zilnic sau măcar o dată la două zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ea este Camelia, tânăra din Focșani găsită moartă într-o maşină. Era mamă a trei copii. Soțul femeii: Trebuia să fiu eu în locul tău - Foto
- HOROSCOP: Ce aduce Luna Plină în Berbec, din 29 septembrie. Cei mai afectați: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn
- Răzvan Pascu recunoaște tot după ce ”savanta” Olivia Steer a mărturisit că prietenii săi au luat enteroviroză de la dârele albe lăsate de avion
- Alex Velea, adus la Jilava. Cum a ajuns artistul în spatele gratiilor
- Nouă decizie în cazul lui Călin Donca, după ce omul de afaceri a depus contestație pentru a fi lăsat în libertate
- Consumul de pește poate ajuta la sănătatea inimii. Care sunt cei mai buni pești, potrivit Harvard
- Un câine a fost ajutat de crocodili să iasă dintr-o mlaștină. Imaginile sunt de necrezut (VIDEO)
- Horoscop 26 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care ar trebui să facă economii. Buzunarul va fi afectat!
- Bulgaria trece la Euro în 2025. Când intră şi România? Adrian Negrescu spune ce rol joacă măsurile fiscale adoptate de Guvernul Ciolacu
- Trei vieți salvate de bărbatul din Arad care a fost împușcat în cap. Familia a fost de acord cu prelevarea organelor