Data actualizării:
Data publicării:

Mama femeii din Petroşani, care a infectat 6 persoane cu COVID 19, prima reacţie

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Mama femeii din Petroşani, care a infectat şase persoane cu COVID 19, a oferit mai multe explicaţii presei. 

"Fiica mea nu are medic de familie, nu am avut pe cine să trimit la ea. A stat acasă în rest. L-au luat şi pe ginerele meu la Deva. Mi-a spus cineva că şi aseară a fost plecată. Nu mai pot, sincer. Fata mea este bolnavă, are probleme la coloană, dar lumea e rea şi trebuie să vorbească, fiecare trebuie să îşi spună părerea. Eu am fost prin oraş să caut un medic de familie", a spus mama femeii din Petroşani, într-un interviu prezentat la Antena 3. 

"Prima dată la izolare a fost la domiciliul ei. M-a sunat să îmi spună că nu se mai poate mişca, nu îşi mai simte picioarele, mâinile, să o ajut că moare. Vă daţi seama, în locul meu ce aţi fi făcut? Am fugit repede la ea şi ne-am izolat amândouă", a mai spus femeia. 

"Am făcut prostia asta"

"Recunosc, am intrat în panică, am făcut prostia asta. Vina mi-o asum, este a noastră că nu am spus. Trebuia de când am sunat prima dată la 112 să spunem că a venit din Italia. Ea răspundea mereu la telefon, o singură dată nu a răspuns şi atunci a sunat jandarmeria. Eu vă spun ce spune fiica mea. Când a mers la urgenţă, i s-a spus să meargă în sala de aşteptare. Ea a spus că a transmis cuiva că e venită din Italia, dar i s-a spus că decât să vină la urgenţe, să se ducă mai bine la particular sau să îşi găsească un medic de familie", a mai spus aceasta. 

"Eu acum sunt în izolare, aştept rezultatul analizelor. Nu tuşesc, nu am probleme. Doar când am văzut câteva informaţii despre fiica mea nu am putut să vorbesc într-o seară, dar în rest sunt bine", a încheiat mama femeii de 26 ani din Hunedoara, care a infectat alte 6 persoane cu coronavirus şi este posibil să mai fi infectat şi alţi oameni. 

Potrivit Antena 3, 62 de persoane sunt testate pentru infecţie cu COVID 19, după ce ar fi luat contact cu femeia de 26 de ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel