Maia Sandu a promulgat legea. Limba oficială a Republicii Moldova este limba română
Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, a promulgat legea conform căreia limba română este limba de stat.
"Astăzi am promulgat Legea care confirmă un adevăr istoric şi incontestabil: limba de stat a Republicii Moldova este cea română. Îmi doresc ca limba română să ne unească pe toţi cei care trăim aici şi cărora ne este drag acest pământ. Noi, alături de alţi peste douăzeci şi şapte de milioane de oameni de pe glob, vorbim limba română, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Fie că este limba noastră maternă, fie că am învăţat-o pe parcursul vieţii, datorită limbii române noi nu avem nevoie de traducători: ne înţelegem dintr-un cuvânt şi spunem - într-un glas - că 'vorba dulce mult aduce' ", a afirmat preşedinta Republicii Moldova.
Totodată, Maia Sandu a mai subliniat că "cei care ne-au zis decenii la rând că noi, cetăţenii Republicii Moldova, vorbim limba 'moldovenească' şi nu româna - au urmărit un singur lucru: să ne dezbine. Şi aceasta pentru că, odată ce ai divizat un neam, îl poţi subjuga şi controla mai uşor. Un popor dezbinat nu reprezintă o forţă unită, care să se poată proteja. Nu de lingvistică şi-au bătut capul cei care au încercat să ne divizeze, ci de cum să ţină blocată Moldova într-o veşnică ceartă naţională, a subliniat Maia Sandu.
De asemenea, şefa statului moldovean s-a arătat ferm convinsă că limba română trebuie şi poate fi catalizatorul consolidării societăţii din Republica Moldova, iar pentru aceasta ea trebuie să fie respectată şi însuşită, şi vorbită de către toţi cetăţenii: "Mă bucur mult când întâlnesc astăzi tineri de diferite etnii care vorbesc foarte bine limba română. Noi toţi putem sprijini acest efort pentru ca, uniţi, să ne îndreptăm energia spre construcţia unui viitor comun în Uniunea Europeană, acolo unde toate limbile sunt respectate şi protejate, a conchis preşedinta Maia Sandu, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News