Mai mult de o treime din totalul salariaţilor lucrează la negru
Numărul persoanelor care muncesc la negru trece de 2,3 milioane, în creştere cu aproape 900.000 faţă de 2008, şi reprezintă mai mult de o treime din totalul salariaţilor, potrivit Consiliului Fiscal, care arată că evaziunea doar în cazul CAS, TVA şi impozit pe venit a fost de 10,3% din PIB în 2010.
Datele prezentate de Consiliul Fiscal în raportul anual arată că la finele lui 2011 lucrau în economie 6,647 milioane de persoane, iar angajatorii au raportat un număr de 4,297 de salariaţi, rezultând că 2,349 milioane de persoane munceau la negru, scrie Bussines Forum.
Numărul celor care muncesc în economia neobservată a scăzut de la 1,744 milioane în 2006 la 1,467 milioane în 2008, pentru ca apoi să urce la 1,799 milioane în 2009 şi 2,257 milioane în 2010.
Corespunzător, ponderea salariaţilor care muncesc la negru a avansat de la 22,5% în 2008 la 35,3% în 2011.
"Conform calculelor Consiliului Fiscal pe baza datelor INS, evaziunea fiscală are o dimensiune ridicată în România, doar în cazul CAS, TVA şi impozitului pe venit ea reprezentând 10,3% din
PIB în anul 2010. Dacă România ar colecta impozitele şi taxele pe care le are la maxim, ar avea venituri bugetare ca procent din PIB foarte aproape de media europeană. O reformă profundă a administrării taxelor şi impozitelor în România ţintită în direcţia creşterii gradului de colectare a taxelor este absolut necesară", se spune în raportul Consiliului Fiscal pentru 2011.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News