Mai mult de o treime din populația mondială nu are posibilitatea să folosească toaleta
Aproximativ 2,6 milioane de persoane continuă să nu beneficieze de toalete, în ciuda faptului că dreptul la igienă este unul dintre drepturile umane fundamentale, avertizează Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).
„Existenţa unor condiţii salubre reprezintă un lucru fundamental pentru supravieţuirea umană şi pentru o viaţă demnă”, a semnalat Comitetul ONU pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, cu prilejul Zilei Mondiale a Toaletei, care este marcată pe 19 noiembrie.
„Toate persoanele, fără discriminare, trebuie să aibă acces fizic şi să-şi poată permite, din punct de vedere economic, să beneficieze de un anumit tip de instalaţie sanitară, care să fie sigură, igienică, acceptabilă din punct de vedere social, şi care să ofere dreptul la intimitate şi demnitate”, au semnalat experţii Comitetului.
În ţările aflate în curs de dezvoltare, până la 80 la sută din apele cu materii fecale rămân netratate şi ajung direct în lacuri, râuri şi oceane. Drept consecinţă directă, diareea este cel de-al doilea factor care provoacă moartea în rândul copiilor mai mici de cinci ani, a semnalat ONU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News