Data publicării:

MADR: Ajutor în bani pentru cultivatorii de cartofi

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că a pus în un proiect de HOTĂRÂRE pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum”, în anul 2023.

„Scopul vizează acordarea unui ajutor de minimis pentru susținerea producției de cartof de consum, în cadrul Programului de susținere a producției de cartof de consum, în anul 2023”, se arată într-un comunicat al MADR. Suma totală alocată este de 14.800.000 lei, reprezentând echivalentul a maximum 2.960.000 euro, iar cuantumul per beneficiar este de 200 euro/ha. Pentru a obține sprijinul financiar, cultivatorii trebuie să obțină o producție minimă de 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 17 noiembrie.

Ce condiţii trebuie îndeplinite

Potrivit actului normativ, pentru a putea beneficia de sprijin financiar, producătorii agricoli trebuie să respecte următoarele condiții de eligibilitate:

– să utilizeze o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv;

– să obțină o producție de minimum 15 tone/ha de pe suprafața înscrisă în program, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 17 noiembrie a anului de cerere;

– să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu cartof de consum, în anul 2023;

– să facă dovada producției minime realizate prin documente justificative, în funcție de forma de organizare, respectiv: copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică / factura / fila/filele din carnetul de comercializare.

Beneficiarii schemei de ajutor pot fi din următoarele categorii:

– a) producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, valabil pana la 31 decembrie 2023;
– b) producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008;
– c) producătorii agricoli societăți agricole, constituite potrivit prevederilor Legii nr. 36/1991;
– d) producătorii agricoli persoane juridice.

Cererea de înscriere în program trebuie depusă începând cu data intrării în vigoare a HG și până cel târziu data de 15 mai, inclusiv.

Valorificarea producției se va face până cel târziu la data de 17 noiembrie, inclusiv, iar depunerea documentelor justificative se va realiza până la 20 noiembrie, inclusiv. Ulterior, Direcțiile Agricole Județene transmit situația centralizatoare la MADR – DGBFFE – până la data de 5 decembrie inclusiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel