Data publicării:
Macron, lovit peste față. Ciocan: Suntem la dispoziție ca și parteneri în Uniunea Europeană!
Comisarul șef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România 'Alexandru Ioan Cuza', a comentat incidentul în care președintele Emanuel Macron a fost lovit cu palma peste față de un cetățean în timpul unei vizite oficiale.
'Președintele francez nu este doar o persoană, ci o instituție. Președintele francez este cel la care se raportează, alături de președintele Germaniei, toată Europa, chiar și non-formal pentru că toate țările au drepturi egale în Europa. În aceste condiții, este nefiresc ce s-a întâmplat astăzi și anume: Liderul UE să poată fi vulnerabilizat, amenințat, agresat de o persoană de dincolo de gard, în condițiile în care întreaga securitate de la Elysee este una extrem de performantă.', a spus Ciocan.
'Mai mult, Franța se mândrește cu o poliție foarte puternică și un model în Europa prin structura ei de specialitate Compania Republicană de Securitate. De asemenea, Franța are un sistem de securitate intern special. Cunosc acest sistem, dar nu despre asta este vorba acum. Este improbabil ca cel mai puternic om al Franței să poată fi pus într-o astfel de situație care atinge ridicolul, să fie lovit de un cetățean aflat dincolo de un gard. Ne punem întrebarea polițienească Quid prodest? (n.red Cui? La ce folosește? La ce ajută?)', a declarat Ciocan.
'Prin urmare, este cel puțin nefiresc ca președintele Franței să fie pus într-o asemenea situație de pericol. Vom vedea care sunt urmările. Nu ne hazardăm acum să facem afirmații, dar spunem astfel: Dacă poliția franceză ne solicită ajutorul, Federația oferă consultanță, ajutor, în protecția președintelui Macron. Suntem la dispoziție ca și parteneri în Uniunea Europeană! Se mai întreabă cineva de ce președintelui Vladimir Putin sau președintelui SUA nu li se întâmplă așa ceva?', a concluzionat Christian Ciocan.
Amintim faptul că președintele francez a fost plesnit, marți, peste față în timpul unei vizite oficiale.
Într-un videoclip care circulă pe rețelele de socializare se poate observa cum liderul din Hexagon se duce spre bărbat pentru a-l saluta, în timpul unei vizite oficiale din Drôme.
Imediat după acest moment, bărbatul își ia avânt și îi trage o palmă sănătoasă lui Macron, după care este capturat de oamenii legii din zonă. Jandarmii s-au repezit asupra atacatorului, în timp ce oamenii din jur au început să strige, uimiți de momentul incredibil la care au participat.
VEZI ȘI Macron, pălmuit. Chirieac: ”Șanse mici la următoarele alegeri!” Alte cazuri celebre
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News