Data publicării:
Luna iunie 2024, cea mai caldă în Grecia din 1960 - Experți
Grecia a fost puternic lovită de temperaturi ridicate în luna iunie.
Directorul Observatorului Naţional din Atena, Kostas Lagouvardos, a transmis că luna iunie a anului 2024 a fost cea mai caldă înregistrată în Grecia din 1960. Lagouvardos a mai precizat că temperatura medie ”din 1960 până în 2024 arată o creştere de 2,5°C”.
„Luna iunie a anului 2024 a fost caracterizată de perioade lungi cu temperaturi crescute timp de multe zile, depăşind cu mult temperaturile sezoniere normale în toată ţara”, a spus directorul Lagouvardos.
Președintele comisiei elene pentru schimbări climatice, Kostas Synolakis, a declarat la televiziunea publică Ert: ”Au fost înregistrate temperaturi ridicate care au depăşit media cu 3,8 grade Celsius”.
„Iunie 2024 este luna iunie cea mai caldă înregistrată vreodată în Grecia, depăşind cu +3,8°C valoarea medie pentru perioada 1991-2020 şi cu +2°C luna iunie 2012”, recordul precedent pentru această lună, a precizat Lagouvardos.
Caniculă cu temperaturi de peste 40°C
Lagouvardos a mai explicat că în timp ce temperaturile normale de iunie în Grecia nu depăşesc 30-31°C, în această lună iunie au fost temperaturi de 35°C şi o caniculă la mijlocul lunii cu temperaturi de peste 40°C.
Obişnuită cu valuri de căldură, Grecia se pregăteşte de săptămâni întregi pentru o vară deosebit de dificilă din punct de vedere al caniculei şi al incendiilor de pădure după ce a avut cea mai caldă iarnă din istoria sa.
Ţara a suferit deja în iunie ”de peste două ori mai multe” incendii decât în aceeaşi lună în 2023 din cauza temperaturilor deosebit de ridicate, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Guvernului Greciei, Pavlos Marinakis.
În 2023, în Grecia au fost incendii devastatoare şi un val de caniculă timp de două săptămâni, când temperatura a depăşit 40°C, fără precedent în ceea ce priveşte durata, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News