Ludovic Orban - Viorica Dăncilă, SCRISOARE. ”PRESIUNI tot mai evidente”
Președintele PNL, Ludovic Orban, i-a trimis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă.
”În contextul menţinerii aceloraşi politici economice ale guvernului, nu avem încredere că guvernul PSD-ALDE este pregătit să înceapă cu adevărat procesul de aderare la zona Euro. Uitându-ne, însă, la ceea ce aţi făcut până acum şi la criteriile de convergenţă stabilite prin tratatul de la Maastricht ne dăm seama că dumneavoastră şi guvernul pe care îl conduceţi nu aveţi acest obiectiv, iar demersul pe care îl faceţi este unul pur propagandistic” afirmă Ludovic Orban, în scrisoarea adresată şefului Executivului.
Inflația, în percepția PNL
”1. Nivelul prognozat al inflaţiei din România, aşa cum putem deduce din ultimul raport asupra inflaţiei transmis de BNR, este estimat la cca. 4.5% (media anuală pentru 2018). La acest nivel al inflaţiei, România nu mai respectă Tratatul de la Maastricht, de a avea inflaţia cu maxim 1.5 puncte peste media celor mai performante trei state ale Uniunii Europene. La acest nivel al inflaţiei România nu mai respectă Tratatul Uniunii.
2. Ţinând cont de deficitul de 0.59% din PIB în primele două luni ale anului, există un risc ridicat ca articolul din tratat, referitor la plafonul de deficit de sub 3% din PIB, să nu fie îndeplinit. Ţinând cont de toate creşterile nesustenabile de cheltuieli ale guvernului, considerăm că astăzi ţinta de deficit asumată de guvern nu este realistă.
Datoria României
3. Doar anul trecut, datoria României a crescut cu 5.5 mld. Euro, această datorie fiind generată de creşterea cheltuielilor curente bugetare ale statului în dauna investiţiilor, care au dus în final la creşterea deficitelor. Ţinând cont de faptul că actuala creştere economică este bazată în cea mai mare parte pe consum fiind astfel nesustenabilă, inevitabil creşterea economică va încetini, ceea ce va duce la creşterea accelerată a datoriei publice, iar indicatorul referitor la datoria publică din criteriile de la Maastricht se va deteriora.
4. Conform Tratatului de la Maastricht, dobânzile pe termen lung trebuie să fie mai mici cu 2 puncte procentuale decât media celor mai performanţi trei membri UE din perspectiva stabilităţii preţurilor. Astăzi, România se împrumută pe termen lung cu 4.40%, din cauza lipsei încrederii investitorilor internaţionali în capacitatea României de a se dezvolta durabil pe termen lung. Astfel, astăzi, nici acest criteriu nu este respectat.
[citeste si]
5. În art.140 (1) al Tratatului de la Maastricht, se cere ca rapoartele de convergenţă să examineze un grad înalt de convergenţă sustenabilă, cu referire la urmatoarele criterii : «realizarea unui înalt grad de sustenabilitate a preţurilor», «sustenabilitatea poziţiei financiare a guvernului», «încadrarea cursului de schimb în limite normale de fluctuaţie stabilite pentru ERM 2» şi «pentru nivelurile ratelor dobânzilor pe termen lung». Ţinând cont de caracterul imprevizibil al politicilor economice ale guvernului ne temem că sustenabilitatea invocată în articolul menţionat nu va putea fi atinsă.
”Nu ne calificăm pentru ERM”
6. Din cauza politicilor economice duse până în prezent de către guvern şi a lipsei de predictibilitate a acestora, nu ne vom califica prea curând pentru a intra în ERM 2. Conform raportului de convergenţă al Băncii Centrale Europene, criteriul referitor la variaţia cursului de schimb este marcat ca neîndeplinit pentru toate ţările care nu sunt în ERM 2.
7. Pe lângă convergenţa nominală, adoptarea cu succes a Euro este condiţionată şi de un anumit nivel de convergenţă economică reală. Astfel, lipsa reformelor structurale precum şi reducerea masivă a investiţiilor publice pun în pericol potenţialul de creştere economică pe termen mediu şi lung.
”Presiuni tot mai evidente”
8. Conform analizelor Partidului Naţional Liberal, actuala creştere economică este nesustenabilă, bazată prea mult pe consum şi prea puţin pe investiţii şi dezechilibrează grav economia. Deficitele comerciale şi de cont curent cresc accelerat, iar presiunile inflaţioniste generate de excesul de consum sunt mai mult decât evidente”, a continuat Ludovic Orban.
”Nu vom participa la simulacru”
”Am primit cu surprindere invitaţia dumneavoastră de a desemna un reprezentant al Partidului Naţional Liberal în grupul de lucru al Guvernului României pentru adoptarea monedei Euro. Aderarea la zona Euro este un obiectiv fundamental al Partidului Naţional Liberal. Uitându-ne, însă, la ceea ce aţi făcut până acum şi la criteriile de convergenţă stabilite prin tratatul de la Maastricht ne dăm seama că dumneavoastră şi guvernul pe care îl conduceţi nu aveţi acest obiectiv, iar demersul pe care îl faceţi este unul pur propagandistic. În cazul în care nu veţi da semne clare că intenţionaţi cu adevărat să faceţi paşi fermi în direcţia corectă, noi nu vom participa la acest simulacru şi ne vom retrage reprezentantul”, a mai adăugat șeful PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News