Data publicării:
Ludovic Orban, primele declaraţii după ce a trecut moţiunea
Premierul Ludovic Orban a făcut mai multe declaraţii după ce moţiunea de cenzură a trecut, iar Guvernul a fost demis.
Despre alegerile anticipate
"Singurul lucru pe care pot să-l mai spun e că nu a existat şi nu există o înţelegere între mine şi PSD şi cred că v-aţi putut da seama de acest lucru. Un proiect de act normativ poate fi adoptat doar dacă e susţinut şi de AEP, aşa cum a fost proiectul pe care ne-am angajat răspunderea şi cel de OUG cu privire la mărirea numărului de parlamentari din diaspora. În ceea ce priveşte OUG, AEP nu a dorit să fie coiniţiator. Procedura de organizare a alegerilor anticipate depinde de dizolvarea Parlamentului. Când se vor îndeplini condiţiile constituţionale şi după ce preşedintele va dizolva Parlamentul, Guvernul va emite actul normativ cu privire la organizarea alegerilor anticipate", a mai declarat Ludovic Orban.
"Suntem mândri de ce am făcut pentru români. Aduc aminte de eliminarea supraaccizei, de abrogarea recursului compensatoriu, am reuşit să plătim toate datoriile către mediul privat şi cetăţeni, provocate de guvernările PSD. Am adoptat proiectul de lege al bugetului de stat şi al legii bugetului asigurărilor sociale de stat, până la 31 decembrie oferind României, deşi PNL are puţin peste 20 la sută în Parlament, garanţia stabilităţii. În ciuda minciunilor gogonate ale PSD, am aplicat legi importante, legea salarizării, am crescut alocaţiile de copii, indexându-le cu rata inflaţiei, am încercat să asigurăm către fiecare categorie socio-profesională toate drepturile legale", a declarat Ludovic Orban.
De ce a existat urgenţa OUG-urilor
"Fiecare OUG adoptată ieri generează efecte benefice pentru România, pentru companii şi pentru categoriile socio-profesionale. Am adoptat OUG pentru că guvernele anterioare au lăsat populaţia total expusă la epidemii posibile, stocurile de medicamente fiind zero, motiv pentru care a trebuit să permitem achiziţionarea materialelor necesare pentru a preveni o potenţială infestare cu coronavirus. Am alocat banii necesari pentru pregătirea proiectelor, în special cele complexe, pentru exerciţiul financiar 2021-2027, astfel încât să nu mai fie prins nimeni nepregătit şi să poate pregăti proiectele pentru fonduri europene din timp", a mai spus premierul.
"Am avut curajul să emitem OUG pentru a fluidiza şi responsabiliza pe toţi cei care sunt implicaţi în proceduri de achiziţie, stabilirea de termene limite pentru funcţionarii şi magistraţii care nu finalizează procedurile în termenele reglementate. Sunt decizii responsabile, dictate de nevoi profunde din societatea românească. Am pierdut doar o bătălie, vom câştiga bătălia pentru România. Astăzi am fost judecaţi de o alianţă parlamentară toxică care şi-a pierdut de mult susţinerea populaţiei. Cât de curând românii vor fi chemaţi să decidă soarta ţării", a continuat premierul demis.
De ce a trecut moţiunea
"Noi am căzut azi pentru că am avut curajul să ne asumăm răspunderea pe o lege care să adâncească democraţia. S-au adunat toate forţele conservatoare şi nedemocratice împotriva noastră pentru a impiedica intrarea în vigoare a acestui proiect. Nu e nimic. În viitorul apropiat, indiferent ce vrea PSD, românii vor avea din nou puterea să decidă, cum au decis la alegerile pentru Parlamentul European, la prezidenţiale şi se vor folosi de această putere pentru garanţia că România merge în direcţia corectă", a mai declarat Ludovic Orban.
"Vom stabili în curînd mandatul delegaţiei care va reprezenta PNL la consultările cu preşedintele Iohannis", a mai spus Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News