Ludovic Orban, cine i-ar putea lua locul în PNL. Răzvan Zamfir: Trei nume
Ludovic Orban a dat explicaţii astăzi, în fata DIICOT, în dosarul de înaltă trădare. Cine ar putea să-i ia locul la conducerea Partidului Național Liberal.
"La Ludovic Orban problema se pune în felul următor, în timp ce dânsul munceşte atât de tare la parchet, partidul se organizează să-l demoleze (...) Deja s-au grupat vreo 24 de filiale, determinate să convoace un consiliu naţional, care să convoace un congres extraordinar, să îl schimbe pe Ludovic Orban", a spus prezentatorul Răzvan Zamfir, în cadrul emisiunii "Bună, România", de la B1 TV.
Cine ar putea să-i ia locul lui Ludovic Orban
Pe marginea declaraţiilor făcute de Ludovic Orban, astăzi, la DIICOT, au fost discutate mai multe mai multe aspecte legate de posibila înlocuire în funcţie a actualului preşedinte de partid.
"Alina Gorghiu se pregăteşte să devină preşedintele Partidului Naţional Liberal încă de când a încetat să mai fie preşedintele PNL. Dan Motreanu este o altă variantă. În urmă cu câţiva ani, era considerat tânăra speranţă a PNL. Între timp, a apărut în viaţa lui un dosar, alături de colegul George Scutaru, care şi-a dat şi demisia (...)
Următorul, Iulian Dumitrescu. Pare să îşi fi stabilit un ţel în viaţă din a deveni preşedintele PNL. Ultimul pe listă, Viorel Cataramă, care acum ocupa o funcţie discretă", au fost supoziţiile lui Răzvan Zamfir.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News