Data publicării:
Lovitură de stat. Premierul din Sudan, arestat. Internetul a fost oprit / Intervenția SUA
O lovitură de stat a avut loc în Sudan. Premierul a fost arestat, iar internetul a fost întrerupt.
UPDATE: Statele Unite somează regimul militar din Sudan să se retragă de la putere
Administraţia Joseph Biden a somat, luni, regimul militar care a preluat cu forţa puterea în Sudan să se retragă de la guvernare, exprimând preocupări grave în legătură cu lovitura de stat din Khartoum, scrie Mediafax.
Ambasada SUA din Khartoum a condamnat vehement acţiunile care afectează "tranziţia spre democraţie". "Ambasada SUA are preocupări grave referitoare la informaţiile conform cărora forţele armate au lansat acţiuni împotriva Guvernului civil din Sudan şi condamnă acţiunile care subminează tranziţia democratică din Sudan", a transmis, prin Twitter, reprezentanţa diplomatică americană.
"Le cerem tuturor actorilor care perturbă tranziţia din Sudan să se retragă de la putere şi să permită Guvernului civil de tranziţie să continue activităţile de aplicare a obiectivelor revoluţiei", precizează Ambasada SUA.
Armata a preluat cu forţa puterea
Armata a preluat cu forţa puterea, luni, în Sudan, iar premierul interimar, Abdalla Hamdok, şi alţi membri ai Guvernului de tranziţie au fost plasaţi în arest la domiciliu, conform agenţiei Associated Press. Preluarea puterii de către armată riscă să blocheze tranziţia spre democraţie demarată după înlăturarea de la putere a preşedintelui autoritarist Omar al-Bashir în urmă cu doi ani.
Cel puţin 12 persoane care au participat la proteste faţă de lovitura de stat militară de la Khartoum au fost arestate luni. Generalul Abdel-Fattah Burhan a confirmat preluarea puterii în Sudan, a decretat stare de urgenţă şi a anunţat că va instala un guvern tehnocrat care să conducă Sudanul până la organizarea alegerilor generale, programate în iulie 2023. "Forţele armate vor continua tranziţia democratică până la transferul puterii unui guvern civil, ales de cetăţeni", a afirmat generalul Abdel-Fattah Burhan.
- Știrea inițială -
Soldaţi neidentificaţi au asediat casa prim-ministrului sudanez Abdalla Hamdok, plasându-l în arest la domiciliu, potrivit Al Hadath TV. Au fost arestaţi şi miniştrii industriei şi informaţiilor, precum şi un consilier al premierului, scrie Mediafax.
Accesul la telecomunicaţii a fost limitat, aşa că este foarte dificil să obţii informaţii despre ceea ce se întâmplă, anunţă Al Jazeera. Evenimentele se petrec la doar două zile după ce unele grupuri sudaneze pro-democraţie au avertizat cu privire la o „lovitură” în timpul unei conferinţe de presă.
Soldații loiali lui Burhan ar fi preluat controlul
Potrivit altor surse, soldaţi loiali generalului Burhan ar fi preluat controlul, într-un moment foarte delicat al tranziţiei pentru Sudan, ţară care este împărţită în facţiuni, după înlăturarea fostului preşedinte Omar al-Bashir.
Grupurile pro-democratice avertizaseră cu privire la o posibilă lovitură de stat, după ce forţele de securitate au dispersat cu gaze lacrimogene o demonstraţie a pro-militarilor care cerut dizolvarea guvernului de tranziţie.
Internetul a fost oprit în toată țara
Internetul a fost întrerupt în toată ţara, după ce demonstranţii s-au adunat pe străzile capitalei Khartoum, pentru a protesta împotriva arestărilor, dând foc la mai multe cauciucuri. Bărbaţi în uniformă militară au blocat drumurile principale care duceau spre capitală, când televiziunea de stat a început să difuzeze cântece patriotice.
Sudanul trece printr-o tranziţie dificilă, marcată de diviziuni politice şi lupte pentru putere, de la înlăturarea preşedintelui Omar al-Bashir, în aprilie 2019. Din august 2019, ţara este condusă de o administraţie civilo-militară însărcinată cu supravegherea tranziţiei spre un regim civil.
Tentativă de lovitură de stat, eșuată anterior
O tentativă de lovitură de stat în Sudan a „eșuat” la sfârșitul lunii septembrie, a informat presa de stat, fără a identifica specifica cine a organizat-o.
„A existat o încercare de lovitură de stat eșuată, oamenii ar trebui să se confrunte cu asta”, au raportat mass-media de stat.
O sursă guvernamentală sudaneză a declarat pentru Reuters că se iau măsuri pentru a o stopa. Sursa, vorbind sub condiția anonimatului, a declarat că lovitura de stat a implicat o încercare de a prelua controlul radioului de stat din Omdurman, peste râul Nil, din capitala Khartoum, scrie AlJazeera.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News