Locuri de muncă. Peste 30.000 de posturi vacante în România
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 30.656 locuri de muncă.
La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: lucrător comercial (2.266), agent de securitate (1.368), ucenic (1.348), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.217), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.195), vânzător (848), manipulant mărfuri (779), confecţioner-asamblor articole din textile (752), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie (724), casier (598), ambalator manual (589).
Din cele 30.656 de locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 1.362 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate, programator, manager, medic, contabil etc), 17.122 pentru persoanele cu studii liceale, postliceale, profesionale, restul locurilor de muncă fiind destinate persoanelor cu studii primare/gimnaziale sau fără studii.
Oferta locurilor de muncă la nivel național poate fi consultată pe site-ul ANOFM (www.anofm.ro), la secțiunea Persoane fizice/Locuri de muncă vacante. În ceea ce privește locurile de muncă la nivel județean, aceste informații pot fi vizualizate pe pagina de internet a fiecărei agenții pentru ocuparea forței de muncă județene/municipale sau la sediul acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News