Data actualizării:
Data publicării:

Locul din România în care soarele răsare de două ori în aceeași zi. Fenomenul este extraordinar!

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels

Știai că există un loc în România în care răsăritul poate fi văzut de două ori în aceeași zi? Iată unde ar trebui să mergi, dacă vrei să vezi acest fenomen extraordinar.

În satul Rimetea, la câțiva kilometri de orașul Aiud, se află Munții Trascău (Piatra Secuiului 1171 m). La est de Rimetea există numeroase creste ale Pietrei Secuiului, însă doar două au înălțimi mai mari decât restul. Din acest motiv, cei care ajung în Rimetea pot observa de două ori răsăritul soarelui. Datorită înălțimii celor două creste, soarele răsare după prima creastă, apoi "se ascunde" după cea de-a doua, urmând să răsară din nou. Acest fenomen se poate observa vara, de la sfârșitul lunii iunie și toată luna iulie, potrivit shtiu.ro.

Piatra Secuiului este un masiv montan preponderent calcaros, impartit in doua si inconjurat de palcurile de vegetatie ale depresiunii. De asemenea se regasesc numeroase pesteri, poduri naturale si galerii de mine vechi si parasite. In satul vecin, in Coltesti, la numai 3 kilometri veti putea admira ruinele unui castru medieval, Cetatea Trascăului, potrivit ideipentruvacanta.ro.

Vezi și:  România de poveste: iarna în Bucovina, un loc în care te poți refugia câteva zile / galerie foto

Rimetea (Torockó) este singurul sat din România distins cu premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material, potrivit adevarul.ro. S-a întâmplat în 1999, după ce au fost restaurare 138 de case tradiţionale secuieşti. 

Localitatea medievală este menţionată pentru prima dată în 1257 cu numele de Toroczckó şi devine în curând cunoscută datorită zăcămintelor de minereu de fier din zonă. În 1666, devine chiar oraş, iar în 1716 este unul din principalele centre de prelucrare a fierului din Transilvania. După dezvoltarea topitoriilor de la Hunedoara şi Reşiţa, Torockó devine din nou localitate rurală.

Celebrele case albe de la Rimetea au fost construite în jurul anului 1870, după ce satul a fost mistuit de un nou incendiu. Din evul mediu până în anul 1876, comuna a făcut parte din Scaunul Secuiesc al Arieşului, parte componentă a Ţinutului Secuiesc.

Vezi și: Grupuri de cuvinte din limba română care se CITESC IDENTIC de la stânga la dreapta și INVERS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel