Data publicării:

LOCKDOWN în zona Lisabonei, după ce varianta Delta a coronavirusului a devenit dominantă

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
LOCKDOWN în zona Lisabonei, după ce varianta Delta a coronavirusului a devenit dominantă / Foto: Pixabay
LOCKDOWN în zona Lisabonei, după ce varianta Delta a coronavirusului a devenit dominantă / Foto: Pixabay

Portugalia închide zona Lisabonei, după ce varianta indiană a coronavirusului a devenit dominantă şi au crescut cazurile de COVID-19.

Alegeri prezidentiale 2024

Guvernul portughez a anunţat joi închiderea perimetrală a zonei metropolitane a capitalei Lisabona şi interzicerea intrărilor şi ieşirilor din această zonă la sfârşit de săptămână, din cauza relansării pandemiei şi prevalenţei variantei Delta (varianta indiană) în această regiune, relatează Agerpres, citând AFP şi EFE.

Portugalia, ţară cu circa 10 milioane de locuitori, a înregistrat miercuri 1.350 de noi cazuri de COVID-19, cel mai ridicat bilanţ zilnic după luna februarie, joi fiind raportate 1.233 de noi cazuri, dintre care circa 800 în regiunea Lisabonei şi în valea fluviului Tajo.

Autorităţile sunt preocupate în special de situaţia din capitală, unde rata infectărilor în ultimele 14 zile se apropie de 300 de cazuri la 100.000 de locuitori.

Ce restricții au fost impuse



Pe lângă interzicerea deplasărilor neesenţiale din şi în zona care va fi izolată în fiecare weekend începând de vineri la ora 15:00 până luni la ora 06:00, vor fi reinstituite şi alte restricţii, printre care diminuarea programului centrelor comerciale şi revenirea la telemunca obligatorie. De asemenea, toate evenimentele au fost interzise în regiunea capitalei şi în valea fluviului Tajo.

Sunt măsuri care afectează viaţa tuturor, dar ele sunt necesare., a declarat la o conferinţă de presă şefa cancelariei prezidenţiale, Mariana Vieira da Silva, adăugând că este prea devreme pentru a spune cât timp aceste restricţii vor fi în vigoare.

Circa un sfert din populaţia Portugaliei a fost până în prezent vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă. Aceasta ţară şi Spania vecină sunt singurele din UE care în ultimele şapte zile au înregistrat o creştere a numărului cazurilor de COVID-19 faţă de săptămâna anterioară.

Varianta Delta face ravagii  și în Marea Britanie

Varianta Delta a coronavirusului face ravagii și în Marea Britanie. Autorităţile sanitare britanice din domeniul sănătăţii au înregistrat joi 11.007 noi cazuri de contaminare cu coronavirus în 24 de ore, depăşind 10.000 pentru prima dată de la sfârşitul lunii februarie pe fondul unei creşteri a cazurilor de infectare cu varianta Delta detectată iniţial în India, relatează Agerpres, citând AFP.

Cea mai afectată ţară de pandemie din Europa, cu 127.945 de morţi, în Regatul Unit situaţia s-a îmbunătăţit semnificativ în primăvară datorită unei perioade de închidere îndelungată şi a unei campanii de vaccinare foarte eficiente. Dar sentimentul de victorie în faţa virusului este umbrit de degradarea bruscă observată în ultimul timp. 

VEZI ȘI: Explozie de cazuri COVID în Rusia. "Ne confruntăm cu variante noi, mai agresive şi cu răspândire mai rapidă"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel