
Într-un sat din Franța a fost interzisă folosirea apei de la robinet pentru spălatul dinţilor din cauza secetei, transmite Agerpres, citând DPA. Se pare că în localitatea din sudul țării apa a devenit improprie consumului uman din cauza modalității de depozitare.
Astfel, apa de la robinet nu trebuie băută, utilizată pentru a prepara lapte praf destinat sugarilor sau pentru a prepara alimente crude, a anunţat pe pagina sa de internet comunitatea din Bargemon, în apropiere de Coasta de Azur. În schimb, rezidenţii au fost anunţaţi că pot ridica sticle cu apă din sediul primăriei.
Interdicţia a fost introdusă din motive de igienă. Din cauza condiţiilor de secetă, apa este livrată în prezent în cisterne, ceea ce i-ar putea afecta calitatea, au explicat autorităţile locale.
Regiunea este afectată în prezent de un val de căldură, autorităţile din Bargemon avertizând rezidenţii că temperaturile ar putea ajunge la 40 de grade Celsius. Accesul la zone naturale extinse a fost restricţionat drastic din cauza pericolului crescut de incendii de vegetaţie.
Frizerii dintr-un oraș italian vor fi amendați dacă spală de două ori părul clienților pe timp de secetă
Primarul unui oraș italian a interzis coafezelor și frizerilor să-și șamponeze părul clienților lor de două ori, în încercarea de a economisi apa în timpul uneia dintre cele mai severe secete din ultimele decenii, scrie The Guardian.
Carlo Gubellini, primarul din Castenaso, oraș situat lângă Bologna, spune că mii de litri de apă sunt risipiți zilnic prin șamponarea dublă și, implicit, clătirea dublă, despre care mulți frizeri susțin că este o măsură recomandată în cadrul saloanelor. Se crede că este singurul primar din Italia care a luat o astfel de măsură dură, care va implica controale și amenzi de până la 500 de euro pentru saloanele care încalcă regula, totul în contextul în care Italia luptă împotriva secetei în timpul unui val de căldură intens și prelungit. Castenaso, un oraș care are o populație de 16.000 de locuitori, are 10 coafeze și frizeri.
"Dacă înmulțim cantitatea de apă folosită pentru fiecare client, vorbim de mii de litri pe zi.", a spus Gubellini pentru Corriere della Sera.
"Castenaso este mic: imaginați-vă ce înseamnă în ceea ce privește consumul de apă în orașele mari. Am emis ordinul sâmbătă, având în vedere că saloanele sunt închise duminica și luni, pentru a le oferi mult timp să se adapteze.”, a mai spus acesta.
Un ghid emis cu ocazia introducerii noilor măsuri arată că printr-un robinet deschis curg 13 litri de apă pe minut și este nevoie de cel puțin 20 de litri de apă ca părul unei persoane să fie spălat de două ori. Vezi mai mult AICI.
Stare de urgență în Italia, din cauza secetei
Italia a declarat luni stare de urgenţă în cinci regiuni din nord şi a anunţat deblocarea unui fond de 36,5 milioane de euro pentru a face faţă secetei care a lovit câmpia fluviului Po de câteva săptămâni, scrie AFP. Cabinetul a aprobat instituirea stării de urgenţă în Emilia-Romagna, Friuli-Veneţia Giulia, Lombardia, Veneto şi în Piemont până la 31 decembrie, a anunţat guvernul într-un comunicat, scrie Agerpres. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Miza lui Cherecheș în Germania. De ce refuză extrădarea- scapă prin prescriere? 7 decembrie, zi-cheie La ICCJ
- INFP: Cutremur în România, 4 decembrie: L-ați simțit?
- 66.390 kilograme de gunoi din Germania și Italia, oprite de la import în România, la graniță. În acte, era mobilă second-hand
- BANCUL ZILEI: De ce un bărbat vrea să divorțeze
- ANPC ”desființează” trei regiuni europene. Craiova, în subordinea...Ploieștiului
- Rareș Bogdan: România mai are o șansă la Schengen / Tomac: Chestiune inacceptabilă. Ai intrat cu o decizie și ieși cu două? Acest conflict trebuia reclamat
- Mircea Bravo a intrat cu mașina în stâlp. Soția lui a suferit un atac de panică
- Previziuni economice sumbre pentru 2024. Adrian Negrescu: "Un context extrem de dificil". Românii care vor fi cei mai afectați
- SONDAJ INSCOP: USR nu prinde podiumul, după ce a picat la 11%. Surpriza de pe locul 4
- Austria vrea funcția de Comisar pentru drepturile omului. Parlamentarii români pot ”plăti” veto-ul lui Nehammer