Data publicării:

Lloyd Austin și-a cerut scuze pentru că nu a anunțat când a fost internat în spital. ”Nu am gestionat asta corect. Îmi asum întreaga responsabilitate”

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Află ce declarații a făcut secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat că-i pare profund de rău că nu a anunțat când a fost internat în spital în decembrie.

Austin, în vârstă de 70 de ani, a fost externat luna trecută, în timp ce continuă să se recupereze în urma tratamentului pentru cancer de prostată.

”Nu am gestionat asta corect. Ar fi trebuit să îi spun președintelui despre diagnosticul meu”, a spus el.

Șefii Pentagonului ar trebui să fie disponibili în orice moment pentru a gestiona orice criză de securitate națională.

”Îmi asum întreaga responsabilitate și îmi cer scuze față de colegii mei și față de poporul american”, a declarat Austin în prima sa conferință de presă de la revenirea la serviciu.

Discuție cu președintele Joe Biden

”De regulă, nu vorbesc despre conversațiile cu șeful meu, dar pot să vă spun că mi-am cerut scuze direct președintelui Biden. I-am spus că îmi pare profund de rău că nu l-am anunțat imediat că am primit un diagnostic grav și că am urmat un tratament", a mai precizat secretarul.

El a spus că nu a dat niciodată instrucțiuni nimănui din personalul său să ascundă timpul petrecut în spital de Casa Albă sau de public, dar nu a răspuns la întrebările dacă membrii personalului au acționat în afara ordinelor sale.

”Nu cred că am creat o cultură a secretului”, a mai declarat acesta reporterilor, conform BBC.

Austin a suferit o intervenție chirurgicală pentru tratarea cancerului de prostată la sfârșitul lunii decembrie. El a fost internat din nou în spital în ziua de Anul Nou cu dureri severe la picior și dureri la șold și abdomen din cauza unor complicații legate de procedură.

Citește și: Apelul telefonic de urgență care a dus la internarea secretarului american al Apărării: ”Poate ambulanța să nu vină cu luminile și sirenele pornite? Încercăm să fim puțin discreți”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel