Liviu Dragnea: De ce mi-era teamă s-a întâmplat. Bulgăre de zăpadă la Cotroceni
Președintele PSD a făcut apel la calm și atrage atenția că situația conflictuală nu ajută România.
Liviu Dragnea a remarcat că dacă OUG a fost abrogată și protestele continuă ”înseamnă că asistăm la altceva”. El a făcut un apel la calm și a subliniat: ”De ceea ce mi-era teamă s-a întâmplat. Un grup nemulțumit s-a dus la Palatul Cotroceni și teama mea este că acolo va fi un bulgăre de zăpadă”.
Președintele PSD a precizat că nu vrea ca aceste conflicte în stradă să ia amploare. ”O să vedem ce se întâmplă în zilele următoare, Guvernul nu are de ce să demisioneze”. Liviu Dragnea crede că ”nimeni nu are de câștigat din această stare conflictuală” și că toată lumea ar trebui ”să înțeleagp că guvernul e legitim și trebuie să guverneze în continuare”.
În ceea ce privește Codurile Penale, Liviu Dragnea a remarcat că sunt foarte multe articole neconstituționale și că problemele sunt mult mai serioase.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News