Președintele Traian Băsescu a declarat în cadrul unei conferințe de presă susținute joi, la Palatul Cotroceni, că epistola trimisă astăzi președintelui Camerei Deputaților, pe tema revizuirii Constituției, reprezintă o atenționare. El a explicat că a fost nevoit să facă acest demers pentru că s-a depășit termenul legal până la care un proiect poate sta la Comisia Juridică. Mult mai vehement a fost șeful statului în problema legii statutului cadrelor militare. Traian Băsescu a spus că proiectul de lege reflectă fie un act de trădare națională fie unul de o vădită prostie. Președintele a mai catalogat legea drept una ”năroadă”.DeCe News vă transmite în format live text cele mai importante declarații ale președintelui României, Traian Băsescu:- De ce am ținut să fa acest lucru? Art 63 din Constituția României. Alineatul 5. În momentul de față, probabil vă aduceți aminte, la un an de analiză în Parlament proiectul s-a întors înapoi la Comisia Juridică. Camera trebuia sesizată pentru că s-a depășit termenul legal până la care un proiect poate sta la Comisia Juridică. Scrisoarea s-a bazat și pe art 277 din regulamentul Camerei Deputaților. Comisia Juridică a întârziat, nu a depus raportul, drept pentru care m-am adresat CD ca inițiator.
- Un articol care îi scapă d-lui profesor Pîrvulescu, și ne-am mai pricopsit cu o lege electorală tot din cauza lui. Articolul 90. CCR spune că nu se poate trece peste referendum și în plus trebuie avut în vedere nu numai articolul doi ci și articolul 90.- Este interesant cât de lipsiți de consecvență sunt cei din majoritatea actuală, iar viața o să-i sancționează.
- Mă tem că viața și CCR îi vor aduce la ordine și bine ar fi ca la revizuire să țină cont de acel referendum care a fost validat. Revizuirea Constituției trebuie să plece de la această realitatea politică. Altfel, nu se justifică. Eu am propus și alte modificări, clarificări ale prezentelor articole. Dar în tot ce am propus am avut ca bază decizii ale CCR
- Scrisoarea s-a vrut o atenționare să nu ratăm procesul de revizuire a Constituției. Dacă plecăm de la altă premiză, alta decât cea a referendumului, pregătește un eșec. Cei care și-au asumat responsabilitatea revizuirii trebuie să fie atenți de la ce pleacă. Dacă s-ar modifica pe ici pe colo raporturile de putere dintre instituțiile bine, dacă nu, nu. Cred că asta este iluzia politicienilor.Despre statutul cadrelor militare- Unii o iau ca fiind un joc al președintelui. Este o lege care reflectă ori un act de trădare națională ori un act care vădește o profundă prostie. Efectele: Dacă aș fi promulgat-o astăzi, luni, în trei zile de la publicare, 41 de generali ar fi fost trecuți în rezervă. Trebuiau să se ducă cu cascheta în mână la ministru pentru continuarea profesiei. Este prima dată după revoluție când se încearcă punerea sub control politic a armatei.- Toți oamenii ăștia au 55-56 de ani. Sunt generali care au fost în Irak, Afghanistan. Comandamentele de armă stau în legătură cu toate structurile NATO. Generalii aceștia nu sunt cei de după revoluție ci sunt cei care la începutul anului 2000 erau căpitani, maiori. Sunt cei care au modernizat armata și au introdus spiritul NATO. O astfel de decapitare printr-o lege năroadă este un act împotriva securității Naționale și a armatei române. Cu cine să-i înlocuim pe cei 41? Sau să-i facem obedienți ministrului. Azi e Dușa, mâine poate veni Stroe sau orice politruc în fruntea ministerului Apărării. Sper să nu mai plece din Parlament niciodată legea, dacă vizează funcția de general, trebuie să se facă în deplin acord cu Corpul Generalilor. Nu sunt generalii lui Moș-Teacă, din generația lui Dogaru, sunt generali tineri.
- Mi s-a părut ori o prostie ori o lovitură dată armatei, n-ar fi singura lovitură dată instituțiilor.Întrebări:
- Reporter Antena 3. Ce alte instituții au mai primit lovituri? Uitați ce face Antena3 cu CSM și cu Justiția. Adică televiziunea la care lucrați.
- De ce ați trimis de-abia acum scrisoare? N-am vrut să forțez lucrurile, nici n-au început discuțiile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News