Data actualizării:
Data publicării:

Lista SECRETĂ cu prețurile vaccinurilor anti-COVID plătite de UE, DEZVĂLUITĂ de un ministru belgian

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Un ministru belgian a dezvăluit diferitele preţuri secrete ale vaccinurilor împotriva COVID-19 pe care Comisia Europeană le-ar fi negociat cu companiile farmaceutice.

Ministrul belgian al bugetului, Eva De Bleeker, a dezvăluit diferitele preţuri secrete ale vaccinurilor împotriva COVID-19 pe care Comisia Europeană le-a negociat cu companiile farmaceutice în numele statelor membre, transmite Agerpres. Ea a postat pe Twitter o listă confidenţială pe care apoi a şters-o, recunoscând că a fost prea transparentă, relatează vineri agenţia EFE.

Cât ar costa fiecare vaccin



Conform acelei liste, cu preţuri în diferite monede, aşa cum au fost ele înscrise în contracte, preţul unei doze din viitorul vaccin AstraZeneca-Oxford este de 1,78 de euro, cel al Johnson&Johnson 6,9 euro, Sanofi-GSK 7,56 euro, CureVac 10 euro, Pfizer-BioNTech 12 euro şi Moderna 14,6 euro, relatează Agerpres.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este primul care va fi distribuit în statele UE.  Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) îl va aproba cel mai probabil pe 21 decembrie, iar pe 6 ianuarie va decide şi asupra aprobării vaccinului produs de Moderna.

Reacția Comisiei Europene



Comisia Europeană a evitat să confirme dacă preţurile dezvăluite de ministrul belgian sunt chiar cele înscrise în contracte. Informaţia despre preţuri este disponibilă pentru statele membre, ca parte a negocierilor, precum şi pentru Parlamentul European, a răspuns purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Eric Mamer.

Această confidenţialitate este în interesul companiilor, fără nicio îndoială, dar şi în interesul publicului, întrucât dacă această informaţie s-ar face publică ar slăbi poziţia de negociere a Comisiei, a spus la rândul său purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru sectorul sănătăţii, Stefan de Keersmaecker.

În ce o priveşte, ministrul Eva De Bleeker, membră a partidului liberal flamand Open VLD, după ce a şters postarea cu respectiva listă s-a scuzat pentru dezvăluirea acestei informaţii care a fost bine ţinută în secret luni la rând.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel