Data publicării:

Lista şcolilor din Bucureşti la care cursurile se suspendă

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine de Wokandapix de la Pixabay
Imagine de Wokandapix de la Pixabay

Instituţia Prefectului - Municipiul Bucureşti informează că astăzi,11.10.2021, s-a desfăşurat şedinţa extraordinară a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare.

În aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1090 din 07.10.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,

Luând în considerare:

- Ordinul comun - Ministerul Educaţiei (nr. 5338/01.10.2021) şi Ministerul Sănătăţii (nr. 1082/01.10.2021) - pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată;

- Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;

- Ordinul nr. 699/67/2021 al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă;

- Ordinul nr. 700/68/2021 al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă;

- adresa Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti cu nr. 23599/11.10.2021, înregistrată la Instituţia Prefectului - Municipiul Bucureşti sub nr. 24075/11.10.2021;

- Hotărârea Guvernului nr. 1087/06.10.2021 privind numirea doamnei Vacaru Georgiana - Alexandra în funcţia de prefect al municipiului Bucureşti,

În temeiul prevederilor art. 11 alin. (1) coroborat cu art. 22 din OUG nr. 21/15.04.2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 10 din H.G. nr. 1491/ 09.09.2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă,

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă,

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) şi ale art. 6 alin. (2) şi alin. (9) din Ordinul comun - Ministerul Educaţiei (nr. 5338/01.10.2021) şi Ministerul Sănătăţii (nr. 1082/01.10.2021) - pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare,

a dispus suspendarea cursurilor cu prezenţa fizică pentru 9 unităţi şcolare, respectiv:

- Colegiul Naţional I.L. Caragiale - Calea Dorobanţilor nr. 163, sector 1, pentru perioada 12.10-25.10.2021;

- Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida - Bd. Basarabia nr. 47, sector 2, pentru perioada 12.10-25.10.2021;

- Şcoala Gimnazială Nr. 307 - Str. Lucşoara nr. 17, sector 3, pentru perioada 12.10-25.10.2021;

- Şcoala Gimnazială Just4Kids - Şos Mihai Bravu nr. 428/Str. Vântului Nr. 27, sector 3, pentru perioada 11.10-24.10.2021;

- Şcoala Gimnazială nr. 195 - Str. Lunca Bradului nr. 2, sector 3, pentru perioada 12.10-25.10.2021;

- Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr - Bd. Regina Elisabeta nr. 48, sector 5, pentru perioada 11.10-24.10.2021;

- Şcoala Gimnazială Nr. 167 - Calea Crângaşi nr. 140, sector 6, pentru perioada 11.10-24.10.2021;

- Liceul Teoretic Marin Preda - Str. Ruşeţu nr. 17, sector 6, pentru perioada 11.10-24.10.2021;

- Colegiul Tehnic Iuliu Maniu - Bd. Iuliu Maniu nr. 381-391, sector 6, pentru perioada 11.10-24.10.2021.

Directorii unităţilor de învăţământ vor asigura punerea în aplicare a prevederilor hotărârii adoptate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel