Lista aplicațiilor de pe Google Play care au furat parolele Facebook ale utilizatorilor
Nouă aplicații de pe Google Play au fost eliminate din magazin după ce au furat datele de logare la Facebook ale utilizatorilor.
Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) scrie, citând Ars Technica, că nouă aplicații de pe Google Play au furat datele de logare ale utilizatilor la Facebook.
Cele mai populare dintre acestea erau PIP Photo și Processing Photo. De asemenea, printre aplicațiile în cauză se numără Rubbish Cleaner, Inwell Fitness, Horoscope Daily, App Lock Keep, Lockit Master, Horoscope Pi și App Lock Manager.
'Dintre aplicațiile malițioase, cele mai populare erau PIP Photo, cu peste 5.8 milioane de accesări, și Processing Photo, cu peste 500.000 de accesări. Celelalte aplicații – Rubbish Cleaner, Inwell Fitness, Horoscope Daily, App Lock Keep, Lockit Master, Horoscope Pi și App Lock Manager – au fost descărcate de aproximativ 356.000 de ori.', informează CERT-RO.
Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică precizează că aplicațiile care au furat datele de logare la Facebook ale utilizatorilor conțineau troieni utilizați în acest sens.
'Google le-a eliminat din magazin și a interzis accesul dezvoltatorilor acestor aplicații la Google Play.', a mai transmis CERT-RO.
În încheiere, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică recomandă celor care au descărcat una dintre aplicații să verifice dacă dispozitivul și contul de Facebook au fost compromise, dar și utilizarea unei soluții antivirus pentru scanare.
Google luptă pentru a elimina țepele și înșelătoriile de pe Magazin Play
Google lucrează la îmbunătățirea integrității Magazin Play prin adăugarea unor noi restricții și garanții conturilor de dezvoltator. Astfel, dezvoltatorii pentru aplicații Google Play Store vor trebui să-și verifice adresele de email și numerele de telefon, oferind detalii extra precum adrese fizice pentru a se asigura că cei care creează aplicații de Android sunt „persoane reale”, a anunțat compania, potrivit The Verge.
Dezvoltatorii vor fi obligați să folosească și autentificarea în doi factori. Google anunță că schimbările sunt făcute „pentru a menține Google Play sigur și protejat pentru a deservi mai bine comunitatea”. În plus, trebuie garantat că „fiecare cont este creat de o persoană reală cu detalii de contact reale”.
Anunțul Google coincide cu un raport care arată că s-a creat o industrie din vânzători de conturi de dezvoltator pentru ca actorii negativi să le cumpere și cu care să urce malware sau alte țepe pe Magazinul Play. Fiecare cont ar fi costat în jur de 89 dolari. (Citește mai mult AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News