Data publicării:

Limoncello, rețeta ITALIANĂ de lichior de lămâie preparat acasă - VIDEO

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Limoncello este o băutură răcoritoare, de nerefuzat după o masă copioasă. Este dulce-acrișor, parfumat și extrem de delicat. Prepararea lichiorului este simplă, dar meticuloasă. 

Acest lichior galben foarte parfumat, cu o aromă puternică, poate fi savurat, de cele mai multe ori, ca digestiv, dar și în deserturi sau în salate de fructe. 

Ingrediente

12 lămâi 
1 L alcool dublu rafinat de 96 grade sau vodka (cca. 40 de grade)

Sirop:

1 kg de zahăr

1 l apă (dacă folosești alcool de 96), respectiv 500 ml apă (dacă folosești vodka)

Mod de preparare

Spală bine lămâile în apă caldă, apoi deconjește-le în strat subțire cu ajutorul unui peeler. Pune cojile deoparte într-un castron. Într-un borcan ca de murături (de cca. 3 l) pune cojile de lămâie și alcoolul. Închide ermetic borcanul cu folie de plastic (pungă) și elastic și depozitează-l o săptămână într-un loc răcoros, ferit de lumină. 

După o săptămână prepari siropul. Pune la fiert 0,5 – 1 l de apă (în funcție de ce alcool folosești) împreună cu 1 kg de zahăr. Lasă să clocotească 2-3 minute, stinge focul și lasă la răcit. Siropul trebuie să fie rece. 

Scoate borcanul cu coji și toarnă siropul rece de zahăr peste ele. Amestecă energic. Acoperă iar borcanul cu folie și elastic și lasă-l două luni la loc întunecat și răcoros.

La final, strecoară limoncello și îmbuteliază-l în sticle cu dop, scrie savoriurbane.com.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel