Filosoful Gabriel Liiceanu consideră că regretatul istoric Neagu Djuvara, asemenea Aniţei Nandriş, Doinei Cornea sau lui Constantin Noica, face parte dintr-o familie de personalităţi care, prin prezenţa lor fizică şi spirituală, ne-au redat verticalitatea privirii după deceniile de comunism.
"Oameni ca Neagu Djuvara, asemenea Aniţei Nandriş, asemeni Doinei Cornea, asemenea lui Noica, în ce mă priveşte, toţi fac parte dintr-o familie, care, prin prezenţa lor fizică şi spirituală, ne-au redat verticalitatea privirii. Ei au fost - iertaţi-mi comparaţia, aşa mi-a venit mie în minte - că au fost în mijlocul masei ăsteia de cai de tracţiune care eram, nemâncaţi şi bătuţi toată ziua, au fost caii noştri de rasă. (...) Câtă vreme a trăit printre noi, asta a fost Neagu Djuvara, un cal de rasă vizibil. A fost 'aristocratul nostru de serviciu', ar fi spus Cioran, dar nu neapărat pentru că era un descendent al lui Basarab, deşi asta îi făcea mare plăcere s-o spună. Nu de-asta a fost aristocrat, pentru că un aristocrat nu este unul care se trage prin sânge dintr-un boier. Avem astăzi, încă în viaţă, boieri de o mare ticăloşie. Foşti turnători activi, decenii, ai Securităţii. Aristocrat ca om de rasă, asta înseamnă aristocrat şi aşa îl gândim toţi pe Neagu Djuvara", a spus Liiceanu marţi seară, la lansarea Asociaţiei Culturale "Neagu Djuvara", la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.
Citește și: 29 ianuarie: Bucureștiul, împodobit de Crăciun. Întrebări la care Firea nu răspunde
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”