Data publicării:
Ligia Deca, noul ministru al Educației, mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Educației
Cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, Ligia Deca, ministrul Educației, a transmis un mesaj adresat cadrelor didactice.
„Ziua Mondială a Educației este un prilej de bucurie și de recunoștință față de toți cei care au dăruit și s-au dăruit necondiționat pentru formarea noastră. Este o zi simbolică pentru recunoașterea rolului pe care dascălii îl au în societate. Nu întâmplător, în limba engleză, denumirea acestei sărbători aduce în prim-plan profesorii: «World Teachers’ Day».
Puterea simbolică a zilei de astăzi este în deplină consonanță cu acțiunile pe plan internațional la care România a avut ocazia să ia parte în ultima perioadă. Eforturile din ultimele şase luni, în care România a coprezidat Action Track 3 în cadrul Summitului pentru Transformarea Educației pe tema «Teachers, teaching and the teaching profession», au dat roade, mărturie stând faptul că Secretarul General Adjunct al ONU, Amina Mohammed, a anunțat constituirea Comisiei Internaționale pentru Cariera Didactică.
Profesorilor care ne-au ajutat să devenim noi, cei de azi, le datorăm prețuire și respect, încredere și sprijin. Totodată, de Ziua Educației, nu-i putem uita pe cei dintâi educatori ai copiilor - părinții și pe toți cei care compensează, prin eforturile lor, ceea ce sistemul nu reușește să facă așa cum ne-am dori. Mă gândesc la copiii din mediile dezavantajate, la cei în prag de abandon școlar sau la stereotipurile și prejudecățile care se interpun, de multe ori, între unii tineri și visurile lor”, a transmis Ligia Deca.
”Educația din România trebuie să închidă câteva decalaje majore”
”Îmi este clar că educația din România trebuie să închidă câteva decalaje majore, pentru a permite o apropiere de media europeană. Unul din cele mai importante este cauzat de numărul mare de copii și tineri care părăsesc școala înainte de finalizarea educației obligatorii. Problema abandonului lovește disproporționat elevii din medii defavorizate, din mediul rural, din comunitățile sărace sau periferice. Copiii de origine romă sunt afectați în mod deosebit, fiind adesea la intersecția mai multor dezavantaje.
Vreau ca trecerea de la principiul egalității la cel al echității să fie garantată tuturor, indiferent de mediul de reședință, de mediul socio-economic, de nevoile educaționale speciale sau de orice alt criteriu. La mulți ani tuturor, cu șanse egale și cu visuri mari!”, a mai spus noul ministru al Educației.
Vezi si:
Ligia Deca, noul ministru al Educației, promite că va fi un partener implicat: Fiecare copil să aibă acces la educație de calitate
Noul ministru al Educației, Ligia Deca, i-a mulțumit marți președintelui Klaus Iohannis pentru ”încrederea acordată” după ce a fost numită ministru al Educației.
Într-o postare pe Facebook, Ligia Deca, noul ministru al Educației, promite că va fi un partener implicat.
”Îi mulțumesc domnului Președinte Klaus Iohannis pentru încrederea acordată! La momentul la care m-am alăturat echipei de la Administrația Prezidențială, eram cel mai tânăr consilier al Preşedintelui. Probabil nu o alegere simplă, însă am primit multă încredere şi apreciere, autonomie şi responsabilitate. Iar provocarea de a demara o reformă în educație, incluzivă şi fără agendă prestabilită, bazată pe studii şi pe acord social, a constituit o onoare”, a scris Ligia Deca.
Ligia Deca a preluat postul de la Sorin Cîmpeanu, ministrul PNL care a demisionat după scandalul de plagiat.
Cine este Ligia Deca
Ligia Deca, în calitate de consilier prezidențial în Departamentul de Educație și Cercetare de la Palatul Cotroceni, a fost cea care a coordonat majoritatea dezbaterilor pentru proiectul ”România educată”. Iată cum este descrisă pe site-ul Administrației Prezidențiale:
”Ligia Deca (n. 1982) este doctor în științe politice, titlu acordat în 2016 de către Universitatea din Luxemburg și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College. În perioada 2010-2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area (aprilie 2012).
În perioada 2012-2015, a fost expert în domeniul politicilor publice în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și cadru didactic asociat la Universitatea de Vest Timișoara (2014-2015) și SNSPA (2019-2021).
Autoare și coautoare a numeroase articole și studii publicate în reviste de prestigiu din domeniul politicilor educaționale, cu o activitate științifică ce a vizat subiecte variate, de la internaționalizarea educației superioare la practicile educaționale de adaptare la contextul pandemiei COVID-19, Ligia Deca a colaborat, în calitate de expert, cu EQAR, DAAD, Consiliul Europei, Comisia Europeană etc. În 2014, a fost invitată să facă parte din Grupul de Experți „Știința în educație” înființat la inițiativa Comisiei Europene. În perioada 2017-2020, a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România.
Ligia Deca a fost numită Consilier de Stat la data de 29 iunie 2015, iar la data de 23 decembrie 2019, a fost numită în funcția de Consilier Prezidențial”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News