Data publicării:
Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală, ratificat. Cum poți călători și învăța prin CEEPUS IV | Mai mult de 10 state semnatare
Astăzi a fost promulgată legea pentru ratificarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varşovia, Polonia, la 20 septembrie 2023.
În esență, Acordul CEEPUS IV, semnat la Varșovia, promovează colaborarea academică în Europa Centrală prin rețele tematice universitare de înaltă calitate, care facilitează schimburi între studenți, doctoranzi, cercetători și cadre universitare.
Acordul vizează depășirea stereotipurilor prin schimburi regionale și susține recunoașterea calificărilor și a perioadelor de studii efectuate în străinătate, consolidând dimensiunea central-europeană a programelor universitare.
Programul oferă burse ce acoperă costurile de trai, cazare și asigurare medicală în țara-gazdă, sprijinind și formele de învățare online și hibrid.
Fiecare parte contractantă finanțează mobilitățile pe teritoriul său, iar bursele nu acoperă costuri administrative. CEEPUS IV susține, de asemenea, dezvoltarea învățământului superior în conformitate cu obiectivele ONU și procesul Bologna.
Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, "la Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală - CEEPUS participă următoarele țări din centrul și sud-estul Europei: Republica Albania, Republica Austria, Republica Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Republica Croația, Republica Cehă, Republica Ungară, Republica Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Republica Polonă, România, Republica Serbia, Republica Slovacă, Republica Slovenia. Programul este coordonat de Biroul Central al Programului de Schimburi pentru Studii Universitare în Europa Centrală (CEEPUS), condus de Secretarul general al Biroului Central CEEPUS".
Mai multe detalii aici:
https://media.dcnews.ro/other/202411/acord-ceepus-iv_67109700.pdf
https://media.dcnews.ro/other/202411/expunere-de-motive_ceepusiv_20711000.pdf
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News