Liderul organizației Stat Islamic în Afganistan și Pakistan, ucis de o dronă americană
Liderul ramurii organizației jihadiste Stat Islamic (SI) în Afganistan și Pakistan a fost ucis într-un atac american cu dronă într-o provincie din estul Afganistanului, a confirmat vineri ambasadorul afgan în Pakistan, relatează Reuters.
'Pot să confirm că liderul ISIS Khorasan, Hafiz Saeed Khan, împreună cu comandanți și luptători ai săi au murit într-un atac cu dronă lansat de SUA pe 26 iulie în districtul Kot din provincia afgană Nangharhar', a declarat pentru Reuters ambasadorul afgan Omar Zakhilwal, potrivit Agerpres.
Khorasan este un termen folosit de către jihadiști pentru a descrie o vastă regiune ce cuprinde Pakistan, Afganistan, părți din Iran și provincia chineză Xinjiang (nord-vest), cu populație majoritar musulmană.
Un purtător de cuvânt al coaliției militare americane la Kabul a declarat că nu poate confirma informațiile, adăugând că oficiali efectuează investigații.
Uciderea lui Khan, fost membru al filialei pakistaneze a talibanilor și care a jurat supunere organizației jihadiste Stat Islamic, a fost anunțată anul trecut, dar moartea sa nu a fost niciodată confirmată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News