Data publicării:

Liderii UE cer companiilor să participe la mecanismul de achiziţii comune de gaze

Autor: Liana Ganea | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Liderii ţărilor membre ale Uniunii Europene ar putea cere săptămâna viitoare firmelor să ia parte la schema de achiziţii comune de gaze, conform proiectului de concluzii ale summitului de la Bruxelles.

Alegeri prezidentiale 2024

Securitatea energetică a Europei, afectată de tăierea livrărilor de gaze ruseşti anul trecut, s-a îmbunătăţit, dar UE trebuie să se pregătească pentru următoarea iarnă. Ţările membre UE intenţionează în următoarele luni să cumpere împreună gaze, pentru refacerea stocurilor înaintea majorării cererii iarna viitoare, informează Agerpres.

"Consiliul liderilor UE cere tuturor părţilor implicate să folosească la maximum mecanismul de achiziţii comune de gaze", se arată în proiect.

Achiziţiile comune de gaze sunt un nou instrument pe care blocul comunitar îl va folosi pentru a limita creşterea costurilor cu energia, declanşată de întreruperea livrărilor ruseşti, după invadarea Ucrainei. Chiar dacă în prezent preţurile de referinţă la gaze sunt cu mult sub valorile record atinse în luna august a anului trecut, ele alimentează totuşi inflaţia şi reduc competitivitatea companiilor europene în cursa cu rivalii din SUA şi China.

Securitatea energetică a Europei la finalul iernii este mai bună decât se estima, după ce statele şi-au redus consumul de energie, au umplut depozitele de gaze, iar vremea blândă a ajutat la evitarea penuriei.

În proiectul de concluzii se cere Comisiei Europene "să facă, după caz, propuneri pentru extinderea politicilor de urgenţă convenite în timpul perioadei de vârf a crizei energetice de anul trecut".

Executivul comunitar intenţionează să propună extinderea reducerii voluntare cu 15% a consumului de gaze în iarnă.

În proiect nu sunt menţionate divergenţele privind politicile climatice ale UE.

Blocaje din cauza energiei nucleare

Principala politică a blocului comunitar destinată să accelereze tranziţia Europei la vehiculele electrice a fost pusă deja pe pauză, după ce Germania şi-a exprimat, în ultimul moment, opoziţia faţă de această iniţiativă. Statele membre UE vor discuta din nou despre termenul limită din 2035 pentru retragerea maşinilor care emit dioxid de carbon, reglementări care vor face imposibilă vânzarea de maşini noi cu motoare pe combustie după 2035.

De asemenea, negocierile la nivelul blocului comunitar privind ţintele de energie regenerabilă sunt blocate, din cauza divergenţelor privind includerea energiei nucleare.

Negociatorii UE "ar trebui să ajungă rapid la un acord privind propunerile relevante pentru accelerarea tranziţiei verzi", se arată în proiect.

Diplomaţi UE au declarat pentru Reuters că ţările speră să evite escaladarea tensiunilor şi lupte politice, preferând să lase negocierile pe seama diplomaţilor sau ministerelor responsabile cu aceste dosare.

"Nu există, indiferent sub ce formă, interes pentru discuţii pe acest subiect", afirmă oficialul UE, referindu-se la divergenţele privind emisiile vehiculelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel