Legile justiției, pe ordinea de zi. Ciucă: Exemplu de maturitate și responsabilitate pentru toate instituțiile implicate
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre legile justiției.

Premierul Ciucă a spus că legile justiției sunt pe ordinea de zi a ședinței de Guvern:

„Pe agenda ședinței de astăzi a Guvernului se află dezbaterea și aprobarea pachetului de legi ale justiției. Este un demers care s-a derulat pe parcursul ultimelor luni  și s-a concretizat într-o activitate cât se poate de consistentă. Știm cu toții dezbaterile din ultimii ani care au generat atât opinii critice, cât și favorabile.

Cred că modul în care procesul în care s-a derulat elaborarea acestui pachet de legi reprezintă un exemplu de maturitate și responsabilitate pentru toate instituțiile implicate. Este un obiectiv pe care noi ni l-am asumat atât prin programul de redresare și reziliență, dar și prin mecanismul de cooperare și verificare și cred că cel mai important lucru de subliniat este faptul că prin aceste legi nu facem nimic altceva decât să asigurăm consolidarea independenței justiției și, bineînțeles, garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor români.

Doresc să remarc efortul care s-a făcut la nivelul Ministerului Justiției și să îi mulțumesc domnului ministru,d ar și echipei dumnealui prezentă astăzi în sală. Doresc să mulțumesc tuturor instituțiilor care au contribuit la elaborarea acestui pachet de legi și la dezbaterea lor și mă refer la Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă ÎCCJ, DNA, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizață și Terorism, asociațiile magistraților și societății civile, Consiliului Economic și Social și, nu în ultimul rând, Consiliului Legislativ. Le transmit mulțumirile personale tuturor“, a precizat premierul Ciucă.

Ciucă: Avem cantitatea de gaz necesară pentru a trece iarna

Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, că România are cantitatea de gaz necesară pentru a trece iarna.

„În momentul de față continuăm să înmagazinăm gaze în depozitele proprii și am reușit să atingem un procent de 70%, ceea ce este foarte încurajator pentru realizarea obiectivului astfel încât să ne asigurăm că avem cantitatea de gaz necesară pentru iarna 2022-2023 și sunt convins că, așa cum ne-am asumat, prin demersurile pe care ministerul Energiei încearcă să le facă, vom avea garanția unei aprovizionări continue în perioada următorare.”, a transmis premierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel