Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că nu va promulga Legea referendumului, aşa cum a ajuns în prezent la Administraţia Prezidenţială, precizând că intenţionează să sesizeze CCR.
'Legea referendumului, aşa cum a ajuns acum la mine, nu va fi promulgată. Eu am oarece nemulţumiri faţă de această lege şi voi solicita opinia Curţii Constituţionale', a declarat Iohannis la Parlament, după ce a participat la sesiunea de deschidere a primului Summit Parlamentar al Formatului Bucureşti (B9).
Întrebat dacă intenţionează să participe la mitingul privind familia din mai, el a arătat că nu se poate pronunţa, deoarece aceasta este doar o idee. 'Să vedem odată mitingul organizat şi să vedem care va fi scopul acestui miting. Nu pot să mă pronunţ despre o chestiune care este momentan doar la nivel de idee', a arătat Iohannis.
"Se va ţine acest referendum"
El a arătat că, în momentul în care Parlamentul va decide organizarea referendumului pentru redefinirea familiei, atunci va fi organizat acest scrutin.
'Referendumul a fost solicitat de un număr important de cetăţeni şi cu siguranţă atunci când Parlamentul va decide că este nevoie să se ţină, se va ţine acest referendum. Aici rolul preşedintelui se pare că este în curs de diminuare prin demersurile pe care le face Parlamentul, legislaţia încă este în circuit şi vom vedea cum se finalizează', a spus şeful statului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă