Data publicării:
Legea offshore. Teodorovici: Vom scoate varianta cea mai bună
Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, a arătat care este, în opinia sa, cea mai bună variantă atunci când vine vorba despre prevederile legii offshore.
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a explicat care este, în opinia sa, modul în care trebuie făcute lucrurile când vine vorba despre exploatarea offshore. Ministrul a declarat că trebuie găsită o variantă de echilibru, astfel încât să câştige şi statul, dar şi investitorii să fie stimulaţi să vină în România.
"Aştept să văd care va fi, în final, forma promulgate de preşedinte. E clar că nu putem pe de o parte să creăm un cadru legal care să respingă investitorii. Acum câţiva ani, la o discuţie pe subiect, am spus: prefer să am la buget încasări zero la buget de pe urma prezenţei unor companii de acest tip în România, faptul că ele sunt aici, că activează în Marea Neagră, chiar dacă nu e un câştig material, dar prezenţa lor aici înseamnă: ca imagine, siguranţă pentru ceilalţi investitori care ar veni în România, faptul că România reprezintă un mediu atractiv de business.
Sunt lucruri pe care nu le poţi cunatifica strict contabil: cât aduc la stat, 50-100 de milioane de euro şi nu înţelegi că acesta e un cost mult prea mic pe care să-l ceri astăzi pe lângă ce pot aduce acele companii fiind în România. Deci trebuie să creăm un cadru legislativ care să nu respingă investitorii […] dar nici să pierzi tu, ca ţară. Trebuie să găsim acea linie care trebuie să fie şi stimulativă pentru investitori, dar care să ne şi aducă pentru ţară ceea ce putem să aducem", a declarat Eugen Teodorovici.
Cât priveşte nivelul de câştig care revine României, Teodorovici a declarat: "România nu poate să vrea mai mult decât nivelul la care investitorul e pe cale să plece. E un joc în doi. [...] Presupun că s-a ţinut cont şi de mecanismele pe care le aplică alte ţări. Discuţii s-au făcut la nivel de Guvern, dar şi la nivel de Parlament. Eu sper că vom scoate varianta cea mai bună", a declarat Teodorovici.
Urmăreşte aici declaraţiile făcute de Eugen Teodorovici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News