Data publicării:
Legea dării în plată. Zamfir, anunț pentru românii cu credite: Cum funcționează ”impreviziunea”
Senatorul Daniel Zamfir a acordat un interviu DC News şi DC Business în care a vorbit, printre alte subiecte de interes, şi despre modificările pe care le propune a fi aduse legii dării în plată.
Senatorul Daniel Zamfir face lumină în ceea ce privește legea dării în plată, anunţând, în cadrul interviului acordat DC News şi DC Business, ce articole vor fi schimbate și din ce motiv. Senatorul a explicat că mare parte dintre modificări vin după ce CCR a constatat că multe dintre prevederile legii sunt neconstituţionale.
"CCR a luat decizia că (n.r. – în cazul dării în plată) trebuie menţinută utilitatea socială a contractului. Adică acel contract trebuie să contiune, dar condiţiile trebuie renegociate ţinând cont de situaţia economică a debitorului din ziua de astăzi. Iar CCR a introdus noţiunea de ‘impreviziune’. Este o definiţie extrem de clară: ea intervine atunci când în derularea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului.
Noi, când am semnat un contract, nu am anticipat că poate veni o criză economică sau alte situaţii de viaţă. […] Această impreviziune despre care vorbeşte Curtea, spune că vizează doar riscul supraadăugat, acel risc care apare din cauza unor condiţii exterioare voinţei tale. […] Şi atunci spune Curtea Constituţională: ‘revine, în primul rând, obligaţia părţilor de a renegocia contractul, iar în al doilea rând renegocierea trebuie să fie una efectivă, raportată la noua realitate’", a declarat senatorul Daniel Zamfir.
Iată care sunt modificările de care vorbeşte senatorul Daniel Zamfir: Se consideră întodeauna că există impreviziune în următoarele cazuri:
- în cazul devalorizării cu mai mult de 50% faţă de valoarea iniţial evaluată a imobilului cu destinaţia de locuinţă;
- în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului a depăşit cu cel puţin 20% nivelul cursului de la data contractării creditului;
- în cazul în care gradul de îndatorare al debitorului l-a depăşit pe cel luat în considerare la momentul acordării creditului;
- în cazul în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului cu destinaţia de locuinţă, în alte cazuri care relevă un dezechilibru contractual.
Urmăreşte, aici, declaraţiile făcute de Daniel Zamfir:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News