Data publicării:

Lavinia Șandru despre Darius Vâlcov: Nu-mi este ușor!

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Lavinia Șandru, în cadrul emisiunii „Deschide Lumea”, pe care o moderează, a adus în discuție numele soțului ei, Darius Vâlcov.

Jurnalista le-a cerut invitaților săi să comenteze pe marginea anchetării soțului său, fostul ministru al Finanțelor Publice, Darius Vâlcov.

„Darius Vâlcov este soțul meu și tatăl fetiței mele, prin urmare nu are cum acest lucru să nu mă afecteze, dar pentru că sunt jurnalist, consider că e normal să le propun și această temă de discuție invitaților mei. Eu nu am să comentez nimic, eu nu am să zic nimic indiferent ce vor zice ei, nici da, nici ba, pentru că nu vreau să influențez cu nimic mersul lucrurilor în justiție. În același timp, dacă nu propuneam acest subiect, puteam să fiu acuzată de faptul că nu înțeleg ce înseamnă să fii cu adevărat jurnalist. Cât am fost om politic, am făcut tot de fiecare dată, tot ce am crezut că este important să fac ca om politic, pentru a face ceva pentru semeni. Și ca și junalist, consider că a informa publicul, cu lucrurile pe care trebuie să le cunoască reprezintă, până la urmă, menirea pentru care am venit aici. Menirea pentru care eu sunt în fața dvs. este să vă aduc informațiile pe care dvs. trebuie să le știți, în așa fel încât să vă faceți viața un pic mai bună. Poate că invitaților le este mai greu... Nici mie nu-mi este ușor!”, a spus Lavinia Șandru la Realitatea.

Citește și: Victor Ponta a semnat demisia lui Darius Vâlcov

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel