Data publicării:

Laurenţiu Reghecampf, susţinut din Azerbaidjan: Dacă rezultatele la Neftchi nu ar fi fost bune, trebuia demis fără discuţie

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Laurențiu Reghecampf, Universitatea Craiova (captură video)
Laurențiu Reghecampf, Universitatea Craiova (captură video)

Jeyhun Sultanov, fost director sportiv al lui Neftchi Baku, îl susţine pe Laurenţiu Reghecampf după incidentul din România cu Anamaria Prodan. 

"După acest incident, dacă rezultatele nu ar fi fost bune, ar fi trebuit demis fără nicio discuție. Dar rezultatele lui Reghecampf sunt bune. Nu trebuie să intervenim în viața lui personală.

Cu toții trecem prin anumite lucruri în viețile noastre, dar asta nu ar trebui să ne afecteze munca în mod negativ. Neftchi are rezultate cu Reghecampf, așa că se poate închide ochii la așa ceva", a declarat Sultanov, potrivit Sportinfo

Bătaie Laurențiu Reghecampf - Anamaria Prodan. Avocatul Cuculis vine cu dovada că scandalul ar fi fost premeditat

Invitat la România TV, avocatul Adrian Cuculis a comentat scenele de bătaie dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf.

„Dacă e să o tratăm strict juridic, nimeni nu trebuie să dea în nimeni. Nu contează dacă ești femeie sau ești bărbat. Cu atât mai mult dacă ești bărbat, bineînțeles că nu o să dai într-o femeie, dar ce nu-i în regulă în toată treaba asta: Ai filmat? Ai filmat? (n.r. - se referă la momentul în care Anamaria Prodan îl întreabă repetat pe cel care a filmat dacă... a filmat). Păi nu e clar că acolo a fost vorba despre o chestiune premeditată? Cine știe ce Dumnezeu i-o fi arătat pe telefon. El, prin gestul pe care l-a făcut, a fost să o înlăture, să o dea la o parte să treacă. Nu mi-am dat seama clar din imagini, dar pare că i-a tras un pumn în ochi, acolo. Primul punct, prima ripostă pe care a avut-o la îndepărtarea ei a fost un pumn în ochi. Bineînțeles, trebuie să condamnăm orice fel de violență împotriva femeilor, dar nu a fost o provocare“, a spus, la România TV, avocatul Adrian Cuculis.

Anamaria Prodan, mesaj neașteptat pentru Laurențiu Reghecampf în ziua botezului fiului său

În ultimele zile, Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au aflat în atenția presei după ce au fost implicați într-un conflict. Cei doi au ajuns la secția de poliție din Snagov în urma unei altercații, iar primele imagini cu „bătaia” nu au întârziat să apară.

Duminică, impresara și-a uimit prietenii virtuali cu o postare pe contul de Instagram. „Noi familia Prodan îi urăm celui mic, Liam, viață de vis! Pentru a pune stop speculațiilor apărute în presă vă anunțăm că de astăzi nimeni din familia Prodan Reghecampf nu va mai comenta absolut nici un aspect al vieții noastre! Din respect și dragoste pentru copiii familiei, noi ne rezervăm dreptul de a închide absolut orice comentariu, iar avocații vor încerca să soluționeze totul în cel mai scurt timp. Familia noastră a construit un imperiu și așa trebuie să închidă absolut tot. (...) Destul pe spatele familiei noastre. Greșelile, supărările familiei noastre vor rămâne de astăzi doar pentru noi! Avem rugămintea să nu instigați cu știri eronate opinia publică privind evenimentul soțului meu. Îi dorim tot binele din lume și ne dorim să găsim cât de repede o rezolvare. Mulțumim anticipat, familia Prodan / REGHECAMPF”, a scris Anamaria Prodan pe Instagram. 

CITEŞTE ŞI Noi detalii ies la iveală despre bătaia dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf. Impresara: Când ești agresat, nu poți să stai cu mâinile în sân

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel