Laszlo Tokes: Retragerea decorației nu e o simplă gafă. A urmat unei comenzi politice
Recent, președintele Klaus Iohannis a anunțat că, după un proces lung, i-a retras decorația "Steaua României" lui Laszlo Tokes. Europarlamentarul a vorbit, într-un interviu acordat jurnalistului Marius Cosmeanu , despre rolul jucat în Revoluția din Decembrie 1989 și despre retragerea decorației.
Laszlo Tokes a fost întrebat dacă vede gestul președintelui ca pe un pas politic bine cântărit sau ca pe o gafă. Europarlamentarul a răspuns: "Deocamdată nu pot să-mi dau seama cu certitudine, cum nici mulți alții nu o pot face. Curg comentariile, aprecierile și analizele, dar mi-e greu să cred că este o simplă gafă. Mai degrabă e un gest politic. Sugerat de cine? Sunt prea mulți candidați, șirul e lung: de la serviciile secrete până la planificatorii campaniilor electorale din acest an. În plus, eu nu cunosc deloc anturajul actual al președintelui Iohannis, dar din câte știu, dumnealui nu are un consilier priceput în relațiile interetnice și probleme minoritare".
Comandă politică?
El a spus că nu a primit încă nimic oficial de la Palatul Cotroceni cu privire la retragerea decorației. Laszlo Tokes a fost întrebat care este adevăratul motiv al retragerii decorației "Steaua României", pentru că este neclar: "Îmi pare rău, dar nu pot să-mi aplec urechile la tot felul de speculații. Deocamdată musai să mă rezum la cele declarate de președintele republicii, cum că: „Am decis astăzi să-i retrag Ordinul Național Steaua României lui László Tőkés. Cel care primeşte şi acceptă o distincţie din partea statului român trebuie să recunoască și să respecte România, trebuie să aprecieze valorile care stau la baza Constituţiei țării." Întrucât este neadevărat că eu nu aș recunoaște și nu aș respecta România și constituția ei, nu-mi rămâne decât să cred că decizia domnului președinte a urmat unei comenzi politice. Vedeți și cele spuse mai sus".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News